Marfă de 1.000 de lei confiscată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marfă de 1.000 de lei confiscată

Eveniment 05 Februarie 2013 / 00:00 547 accesări

La nici două săptămâni de când a fost prins în timp ce vindea mărfuri contrafăcute în târgul săptămânal organizat în oborul situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, din Constanţa, Onazis Iaşar, de 37 ani, din Constanţa, a recidivat. Duminica trecută, în jurul orei 10.00, el a fost depistat de jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis” Constanţa, în acelaşi obor, în timp ce vindea mărfuri contrafăcute care purtau însemnele unor firme renumite: şosete marca Puma, Adidas şi Nike, pulovere Polo şi genţi Gucci. Oamenii legii spun că Onazis era însoţit de Ergean Ibiş, de 18 ani, din Constanţa, care îl ajuta să găsească clienţi. Din cercetări s-a stabilit că valoarea de piaţă a acestor produse este de aproximativ 1.000 de lei. Onazis şi Iaşar au declarat că nu deţin documente de proveninţă şi nici autorizaţie de comercializare a articolelor pe care le vindeau. Jandarmii au confiscat marfa şi le-au întocmit celor doi actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Cei doi sunt cercetaţi în libertate, ancheta fiind continuată de procurorii Parchetului Judecătoriei Constanţa.



12