În două containere depozitate pe platforma unei societăţi comerciale din Portul Constanţa Sud Agigea, oamenii legii au găsit peste 6.000 de articole contrafăcute. Miercuri după-amiază, poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, în colaborare cu inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor DGIPI, au descoperit un container, depozitat la o societate comercială din portul Constanţa Sud Agigea, încărcat cu 1.139 de colete ce conţineau articole de îmbrăcăminte. În urma controlului amănunţit, oamenii legii au descoperit în interiorul containerului 157 de colete nedeclarate, cu 5.024 de jachete de damă ce purtau sigla unei marci înregistrate. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire la autoritatea vamală a documentelor comerciale care se referă la alte mărfuri decât cele prezentate în vamă. Joi dimineaţă, odată cu extinderea cercetărilor, vameşii au găsit în sediul aceleiaşi societăţi comerciale un alt container încărcat cu 1.377 de colete cu obiecte de îmbrăcăminte. Patru dintre acestea conţineau 1.148 de curele ce purtau însemnele unei mărci înregistrate, fiind suceptibile a fi contrafăcute. Valoarea bunurilor a fost estimată la peste 11.000 de lei. În acest caz, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.