Marfă de peste un milion de euro confiscată în portul Constanţa Sud

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marfă de peste un milion de euro confiscată în portul Constanţa Sud

Eveniment 05 Mai 2007 / 00:00 733 accesări

Echipe comune formate din poliţişti din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanţa Sud şi lucrători ai Biroului Vamal Constanţa Sud au efectuat, timp de cîteva zile, mai multe controale care au vizat containerele cu marfă sosite în port, din China, la începutul lunii trecute. Pe baza analizelor de risc, echipele comune au verificat un lot de containere, care, conform declaraţiilor vamale de tranzit, erau încărcate cu mărfuri textile şi încălţăminte. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră şi vameşii au descoperit în două dintre containerele controlate, peste 21.000 de perechi de pantofi sport inscripţionate cu însemnele firmei Nike, ceea ce a atras atenţia echipelor de control, întrucît existau suspiciuni că întreaga cantitate de marfă ar fi contrafăcută. Cele două containere au intrat în custodia autorităţii vamale pînă la finalizarea cercetărilor, iar eşantioane din marfă au fost trimise la Bucureşti pentru expertizare. Potrivit oamenilor legii, coletele cu încălţăminte sport se aflau în spatele unui „capac” format din colete cu pantofi de damă din înlocuitor de piele neinscripţionaţi. Poliţiştii de frontieră spun că dacă marfa din cele două containere ar fi ajuns pe piaţă şi ar fi fost vîndută, importatorul, o firmă din Tîrnăveni, ar fi încasat nu mai puţin de 1,2 milioane de euro. Cercetările sînt continuate de poliţiştii de frontieră şi vameşi, sub supravegherea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Constanţa.



12