Marfă din China cu acte false

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marfă din China cu acte false

Eveniment 02 Iunie 2006 / 00:00 44206 accesări

Administratorii unei societăţi din Piatra Neamţ sînt cercetaţi de lucrătorii Poliţiei Transporturi după ce au falsificat o serie de acte, doar pentru a nu plăti datoriile vamale. Potrivit oamenilor legii, la sfîrşitul lunii aprilie, Ioana Rozalia Cîrciumaru, director comercial la SC Astoria SRL din Piatra Neamţ s-a prezentat la Biroul Vamal din Port Constanţa Sud Agigea pentru a ridica marfa sosită într-un container din China. Poliţiştii spun că femeia a fost surprinsă de poliţişti în timp ce falsifica factura de import a mărfii. În urma comparării documentului de transport care însoţea marfa, cu actul falsificat, poliţiştii au observat că directorul societăţii beneficiare trecuse pe factură o valoare mai mică decît cea reală. În loc de 26.000 dolari, femeia trecuse pe actul falsificat doar 14.000 dolari. Neregulile descoperite de poliţişti nu se opresc însă aici. Ulterior, ei au stabilit că nici documentul de însoţire a mărfii, semnat de Mihai Bărliba, patronul societăţii, nu conţinea valoarea reală a mărfii transportate. În urma cercetărilor s-a stabilit că, administratorii firmei din Piatra Neamţ omiseseră în mod intenţionat includerea în valoarea totală a facturii şi cheltuielile de transport, adică alţi 2.400 de dolari. Potrivit anchetatorilor, cei doi urmăreau plata unor taxe vamale, mai mici cu 35 de milioane de lei. Reprezentanţii firmei sînt cercetaţi în stare de liberate sub acuzaţia de înşelăciune, fals şi uz de fals.

Taguri articol


12