Vameşii şi poliţiştii de frontieră constănţeni au găsit, în Portul Constanţa Sud - Agigea, bunuri contrafăcute în valoare de peste 100.000 de euro. Echipele de control au acţionat în baza analizei de risc şi au verificat amănunţit patru containere sosite din China pe adresele a două societăţi comerciale din Bucureşti şi Buzău. În urma acestui control, inspectorii vamali au descoperit jucării, veselă şi articole din plastic susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor „Disney”, „Pirelli”, „Shell”, „Michelin”, „Mitsubishi” şi „Smiley”, cu o valoare de piaţă de aproximativ 107.000 de euro. Totodată, inspectorii vamali au confiscat şi diverse mărfuri nedeclarate: plăci de marmură, ceasuri de masă şi jucării din plastic, în valoare totală de 16.800 de lei. Conform prevederilor legale, autoritatea vamală a reţinut mărfurile, care vor fi trimise spre expertizare.