Majoritatea catolicilor au o poziţie diferită de cea a Bisericii în ceea ce priveşte avortul, contraceptivele şi divorţul şi au păreri împărţite faţă de posibilitatea ca femeile să devină preoţi, relevă un recent sondaj de opinie global, care pune în evidenţă diferenţe de la o ţară la alta şi un mare sprijin faţă de Papa Francisc. În timp ce Africa şi Asia aderă în majoritate la doctrina Bisericii, ţările occidentale europene, SUA şi unele ţări latino-americane sprijină practici considerate imorale de Vatican. Numai 19% dintre catolicii din Europa şi 30% dintre cei din America Latină sunt de acord cu poziţia Vaticanului de a nega comuniunea celor divorţaţi recăsătoriţi civil, pe când, în majoritatea ţărilor catolice africane, procentajul este de 75%. Referitor la avort, 65% dintre subiecţi consideră că ar trebui să fie permis: 8% susţin ca avortul să fie posibil în toate cazurile, iar 57% îl doresc numai în unele cazuri, precum atunci când viaţa mamei este în pericol. Cel mai mare sprijin faţă de întreruperea sarcinii provine din Europa. Avortul este susţinut şi în Brazilia, Argentina şi SUA. În Filipine, din contră, 73% dintre catolici cred că avortul nu ar trebui să fie permis niciodată. În ceea ce priveşte posibilitatea ca femeile să devină preoţi, 30% dintre catolicii europeni şi 36% dintre cei din SUA se opun, faţă de 80% în Africa şi 76% în Filipine, ţara cu cea mai numeroasă populaţie catolică din Asia. Printre subiectele care generează un consens mai mare se numără contraceptivele, cu 78% opinii favorabile folosirii acestora. Cel puţin 90% dintre catolicii din Spania, Argentina, Columbia, Brazilia şi Franţa sunt pentru folosirea contraceptivelor, în timp ce în SUA procentajul este de 79%. În Filipine, sprijinul este de 68%, iar în Congo şi Uganda, uşor peste 40%. Potrivit aceluiaşi sondaj de opinie, 66% dintre catolici se opun căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Opoziţia este majoritară în opt dintre cele 12 ţări participante la studiu.
PAPA CHIAR ARE SUCCES Acest sondaj de opinie confirmă popularitatea Papei Francisc printre credincioşi: 74% consideră excelentă munca sa, iar 25% cred că este bună. Analiza socio-demografică a datelor relevă că persoanele căsătorite cu vârste de cel puţin 55 de ani care trăiesc în localităţi mici şi asistă frecvent la slujbe tind să fie mai mult de acord cu poziţiile Bisericii. Sondajul de opinie, efectuat de firma Bendixen & Amandi International pentru canalul de televiziune Univision, a fost realizat pe un eşantion de peste 12.000 de catolici din 12 ţări din lumea întreagă. Cele 12 ţări selecţionate (SUA, Mexic, Columbia, Argentina, Brazilia, Franţa, Spania, Polonia, Italia, Republica Democrată Congo, Uganda şi Filipine) reunesc 61% din populaţia catolică mondială. Marja de eroare globală este de 0,9%, cu un nivel de încredere de 95%. Numărul catolicilor din întreaga lume este în jur de 1,2 miliarde, potrivit aceleiaşi surse.