PD-L Constanţa a intrat de multă vreme în zodia conflictelor. Se ciufuleşte din orice! Cînd cu gura, cînd cu lupta de clasă! În anumite situaţii, PD-L seamănă foarte mult cu o vecină care te aşteaptă la intrarea în bloc cu măturoiul pus în slujba Naţiunilor Unite. Chiar dacă te străduieşti să nu încalci vreo regulă, tot o încasezi pe spinare! Divergenţele şi conflictele de tot felul fac parte din metabolismul zilnic al acestui partid. Trebuie să recunosc, la Constanţa, PD-L are o capacitate impresionantă de a toca nervii adversarilor. Mai mult, ca o culme a conflictelor, se toacă pe sine! Practic, nu poate trăi fără tocătorul său de bază. Cînd nu are adversari, îi inventează. Aşa se ţine în formă un partid scandalagiu. Scandalul politic face parte din viaţa sa. Cînd se împunge cu cei de la PSD, cînd are probleme în interior! De cîte ori ai impresia că partidul este relaxat, cum se întîmplă şi acum, după alegerile europarlamentare, exact atunci izbucneşte un nou tărăboi! Constat că, începînd cu vara anului trecut, după sacrificarea lui Ion Popescu, obligat să se arunce singur de pe muntele pedelist, fără saltea şi fără alte trucaje la bază, continuă seria jertfelor de partid. Sigur, debutul tragediilor antice pe fundal portocaliu a fost unul de-a dreptul fulminant. În urmă cu un an de zile, Stelian Duţu era ajutat de diverşi Brutuşi ai partidului, unii dintre ei sînt şi acum activi, să-şi înfigă singur cuţitul în spate. S-a mers, evident, pe argumentul că ceea ce face omul cu mîna lui… Prin această modalitate tovărăşească şi de sprijin reciproc, am asistat la una dintre cele mai spectaculoase sinucideri politice de pe plan local. De atunci, pedeliştii au manifestat un interes crescînd faţă de tragedia antică, precizez, ca gen politic. Rînd pe rînd, diverşi politicieni, Corbu, Nae Negrea, Moinescu, Moisoiu ş.a., au jucat rolul mielului sacrificat. În PD-L Constanţa, există o ierarhie bine stabilită a conflictelor gestionate de diverse minţi luminate. În opinia mea, nimic nu este spontan, totul este bine gîndit. Ca atare, se ştie întotdeauna care este miza. Înclin să cred că mai repede sînt regizate certurile de pe plan local cu PSD. În schimb, cafturile din interiorul partidului sînt sincere şi la obiect. După împărţirea posturilor de directori, a mai rămas o singură temă de largă respiraţie, care animă, în prezent, spiritul războinic al pedeliştilor - controlul asupra organizaţiei judeţene. Este tema de căpătîi a acestui partid, obiectivul care-i mînă în luptă pe reprezentanţii celor două fracţiuni desprinse din Partidul Democrat şi fostul PLD. După o luptă mocnită, e bine să vă aduceţi aminte de păruiala din vara anului trecut, semiliberalii au trecut la un atac frontal. Între timp, s-au produs cîteva schimbări majore. Mircea Iustian, retras la depou pe un post liniştit de subprefect fără baston de general, a dispărut din politică. Practic, face ceea ce a făcut de cînd PLD a fost absorbit de PD - figuraţie. Locul său a fost luat de Maria Stavrositu, un fel de stindard al luptei de clasă în defunctul PLD. Deunăzi, domnia sa deplîngea starea precară în care se află spiritul mişcării pelediste, gest care i-a mişcat profund pe toţi cei care tocmai au răsuflat uşuraţi că au fost confirmaţi în diverse funcţii de conducere. Citez, cu lacrimi în ochi, una dintre declaraţiile sale cutremurătoare: ”Am un regret, anume acela că spiritul mişcării pelediste a dispărut aproape total din PD-L Constanţa” (!!) Chiar aşa? Şi care ar fi, mă rog, spiritul peledist? Cumva reacţia molîie manifestată de-a lungul timpului de Mircea Iustian, liderul emblematic al PLD, care recunoştea singur că nu are stofă de politician? În acest moment, nu-mi vine în memorie niciun exemplu elocvent care să ateste faptul că spiritul mişcării pelediste s-a resimţit vreodată la Constanţa. Desigur, cu excepţia ultimelor certuri din PD-L pentru putere generate de numirea lui Adrian Manole în funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei…