De vreo două-trei zile, de când a izbucnit recentul scandal de corupţie din fotbalul românesc (al câtelea?), a devenit evident pentru toată lumea că vechiul \"ciubuc\" turcesc, metamorfozat, uneori, în \"comisionul\" capitalist şi transformat, finalmente, în \"şpaga\" balcanică, a ajuns, de fapt, regina balului, în România...

Cazul preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, în tandem cu cel al finanţatorului echipei FCM Târgu-Mureş, reprezintă un mizilic, la nivel naţional, şi doar un simplu pretext pentru editorialul de faţă. Măria Sa Şpaga a ajuns o veritabilă instituţie românească, deşi nu suntem deloc \"originali\" la un astfel de capitol, pentru că nimic nu se mai mişcă în ţară fără aşa ceva! Există aşa-numita \"şpagă bugetară\" (termen inventat de Emil Hurezeanu), la cel mai înalt nivel, prin încredinţare de contracte fără licitaţie, pe bani publici. Există \"şpaga intermediară\", cea eminamente penală, în care fie plăteşti un înalt funcţionar de stat ca să te ajute să-ţi recuperezi banii pentru un drept recunoscut de justiţie, cum a fost cazul, acum câteva luni, la Fondul Proprietatea, fie mituieşti un judecător ca să nu te condamne la câţi ani meriţi. Există \"şpaga profitului indirect\", aşa cum s-a întâmplat acum, în care finanţatorul echipei din Târgu-Mureş i-a plătit 19.000 de euro lui Vasile Avram, ca să se asigure că nu va retrograda, la anul, în Liga a II-a. Una peste alta, şpaga merge până la ghişeul funcţionarului public de rând...

Dar ce faci în România, fără şpagă, ca arbitru, doctor, profesor, poliţist, magistrat, ales local sau om de afaceri?? Se poate trăi fără aşa ceva? \"Aceasta-i întrebarea!\" - vorba lui Hamlet, care nu a auzit de \"sistemul ticăloşit\" şi de promisiunile lui Traian Băsescu.