Maria Şarapova s-a calificat în turul doi la turneul de la Madrid

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Maria Şarapova s-a calificat în turul doi la turneul de la Madrid

07 Mai 2017 / 17:18 526 accesări

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, beneficiară a unui wild card, s-a calificat, duminică, în turul doi al turneului WTA Premier Mandatory de la Madrid, desfăşurat pe zgură şi dotat cu premii în valoare de 5.439.350 de dolari.

Şarapova, aflată pe locul 262 WTA, a învins-o, în runda inaugurală, pe croata Mirjana Lucic-Baroni, cap de serie numărul 17 şi locul 20 WTA, scor 4-6, 6-4, 6-0.

Partida a durat două ore şi 12 minute. Şarapova a servit trei aşi, a comis trei duble greşeli, iar procentajul de reuşită la serviciu a fost de 63 la sută cu prima minge şi 50 la sută cu cea de-a doua. Rusoaica a reuşit şapte break-uri şi şi-a cedat serviciul de patru ori.

În turul următor, Şarapova o va întâlni pe canadianca Eugenie Bouchard, ocupanta locului 60 în ierarhia mondială, calificată în această fază a competiţiei tot după o victorie în trei seturi, scor 6-4, 4-6, 6-1, cu franţuzoaica Alize Cornet, locul 43 WTA.



12