Tenismena rusă Maria Sharapova și-a anunțat, oficial, retragerea din tenis, din cauza accidentărilor din ultima perioadă. După suspendarea cauzată de dopaj, din iunie 2016, când a fost depistată pozitiv cu meldonium, Sharapova a încercat, însă fără succes, să revină în prim plan ...
Site-ul oficial WTA a stabilit un Top al rivalităţilor din ultimul deceniu la feminin, iar în această ierarhie se află şi tenismena constănţeană Simona Halep. Top 10 WTA al rivalităţilor a fost prezentat într-un filmuleţ, Simona Halep fiind pe locul 2 - rivalitatea Halep vs Sharapova şi pe ...
Tenismena constănţeană Simona Halep (locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4) va evolua marţi seară, nu mai devreme de ora 20.00, în primul tur al ultimului turneu de Grand Slam al anului, US Open. Halep va juca împotriva americancei Nicole Gibbs (locul 135 WTA), tenismena ajunsă pe tabloul principal ...
Tenismena constănţeană Simona Halep (locul 4 WTA şi favorită numărul 4) va evolua miercuri, 7 august, de la ora 17.00, în turul al doilea al turneului Rogers Cup de la Toronto, împotriva americancei Jennifer Brady (SUA, locul 76 WTA, jucătoare venită din calificări). În primul tur, Brady a ...
Tenismanul elvețian Roger Federer (locul 3 ATP și favorit numărul 3) a fost eliminat duminică, în optimile de finală de la Australian Open, de grecul Stefanos Tsitsipas (locul 15 ATP și cap de serie 14), care s-a impus cu scorul de 6-7 (11/13), 7-6 (7/3), 7-5, 7-6 (7/5), după trei ore şi 50 de minute de ...
Turneul ITF de la Santa Margherita (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari, a fost câştigat de tenismena constănţeană Raluca Şerban, care s-a impus în ultimul act, cu scorul de 7-6 (7/2), 6-4, în finala cu italianca Anastasia Grymalska (28 ani, locul 245 WTA) ...
Două dintre posibilele adversare de marcă ale Simonei Halep în turneul de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, au fost eliminate încă din primul tur. Rusoaica Maria Sharapova (locul 24 WTA), învingătoare pe iarba londoneză în 2004, a pierdut, marţi, în primul tur ...
Dezamăgire totală pentru toţi fanii tenisului! Serena Williams, locul 451 WTA, și Maria Sharapova, locul 30, urmau să joace azi în optimi la Roland Garros. Meciul nu va mai avea loc, deoarece americanca s-a retras, acuzând o accidentare la braţ sau la spate (sunt mai multe versiuni). Serena a ...
Pentru turneul de categorie Premier 5 de la Cincinnati, turneu programat în perioada 12-20 august, şi-au anunţat prezenţa toate tenismenele din Top 10 WTA, între care se numără şi constănţeanca Simona Halep, ocupanta locului 2 mondial. Se anunţă un turneu extrem de puternic, sportivele pregătind ...
Un studiu al Universităţii din Sussex a demonstrat faptul că că mişcările şi gemetele unui jucător de tenis de câmp indică cine va ieşi în cele din urmă învingătorul meciului, a scris „The Telegraph”. Studiul a stabilit că gemetele jucătorilor au avut un ton mai ridicat ...
A-ha! Un rus a fost dus la audieri în legătură cu meciul dintre Halepă și Șarapovă. Ce ziceam acum câteva zile? Că sigur, sigur, sigur e ceva-n neregulă cu unele meciuri ale Halepei. Nu poți să ai schimbări d-astea de formă de-a dreptul... bipolare și să te-aștepți ca lumea să pună botul ...