Ce a reprezentat pentru dvs. cîştigarea Premiului "Generaţia aşteptată" la Gala Tînărului Actor "HOP 2006"?

Nu am luat Premiul pentru Cel mai bun actor pentru că nu am fost destul de pregătit, ca să sper la acest titlu. Am fost foarte emoţionat. Mi-a făcut plăcere să cîştig un premiu şi a fost o surpirză extraordinară. Cred că am avut noroc că am intrat în concurs printre ultimii, pentru că auzit toate discuţiile legate de textele moderne abordate de concurenţi, iar înjurăturile folosite de aceştia au ridicat probleme în rîndul membrilor juriului. Am speculat acest lucru şi am exclus din text toate înjurăturile, nici măcar "du-te dracu" nu a mai existat. Oricum, mie nu îmi plac textele vulgare.

De ce ai ales să interpretezi rolul "Margareta"?

Eu am participat la două probe, cea impusă de juriu şi la Secţiunea individuală. La proba impusă, toţi concurenţii au avut ca punct de pornire lucrarea "Ghidul nesimţitului" de Radu Paraschivescu, iar actorul trebuia să îşi aleagă ceva din acest volum şi să prezinte o variaţie de cinci minute. La Secţiunea individuală am concurat cu "Margareta", personajul principal din piesa de teatru "Spălăm copilul sau facem altul?", una dintre cele mai recente premiere ale Teatrului Naţional Constanţa. Am ales acest rol pentru că m-a mişcat. Este un rol ofertant, care mi-a oferit posibilitatea să-l adaptez, să introduc muzică, dans. Cred că, cel mai mult, îmi place acest rol pentru că pot să trec prin mai multe stări şi cred că asta trebuia să arăt juriului, că pot să rîd, să plîng, să fiu vesel, dar şi trist.

Faci parte din distribuţia viitoarei premiere a Teatrului Naţional Constanţa, spectacolul "Inimi cicatrizante", pus în scenă de Radu Afrim. Ce rol interpretezi în această piesă?

Max Blecher, autorul romanului cu celaşi nume ca şi piesa de teatru a stat întins pe o targă timp de zece ani şi a scris trei sau patru romane. Emanuel, personajul principal al operei teatrale "Inimi cicatrizante", este, la fel ca dramaturgul, ţintuit într-o targă, pentru că suferă de morbul lui Pott, tuberculoză la coloana vertebrală. Textul este cel puţin sinistru. Este o atmosferă de spital, unde oamenii se duc să moară, chiar dacă nu fizic, cel puţin spiritual. Toate personajele sînt imobilizate, au un picior în ghips, gîtul sau tot corpul încorsetate în ghips, iar boala nu îi lasă să se vindece. Ei nu mor de boala de care suferă, ci pentru că stau întinşi pe targă sau ţintuiţi într-un scaun cu rotile şi cedează psihic. În sanatoriu se crează o lume a celor suferinzi şi chiar dacă unii dintre pancieţi s-au vindecat, ei preferă să se reîntoarcă, pentru că acolo se simt în largul lor.

De ce crezi că regizorul Radu Afrim te-a ales pe tine pentru rolul "Emanuel"?

Am văzut piesele regizate de Radu Afrim şi ştiu cum lucrează el. Genul său teatral este filmic şi pune accentul pe naturaleţea şi adevărul personajelor. Eu, personal, mă feresc de tot ceea ce înseamnă teatral. Nu cred că exagerările aduc calitate unei piese de teatru. Mie îmi place să joc cît mai natural posibil. Radu Afrim m-a văzut jucînd în "Spălăm copilul sau facem altul?" şi aşa m-a ales. Are încredere în mine, iar acest lucru este foarte important pentru mine. De o săptămînă am început repetiţiile şi am observat că pune accentul pe intrarea în atmosferă a personajelor.

De ce are nevoie un tînăr actor pentru a ajunge în vîrful piramidei?

Trebuie să vrea asta foarte mult şi să fie dispus să lase totul la o parte. Atunci cînd spun totul mă refer la familie, casă, în cazul meu, viaţa personală, relaţii care nu duc la nimic. Constanţa şi, implicit, Teatrul Naţional Constanţa, este o rampă de lansare pentru actorii tineri, mai ales în formatul actual, cu Beatrice Rancea la conducere. Colaborarea cu cît mai mulţi regizori mă ajută să învăţ cît mai multe despre teatru.

Dacă ar fi să vă alegeţi un rol, într-o piesă de teatru, care ar fi acela?

Fiecare rol este o descoperire şi încerc, tot timpul, să personalizeze rolul după mine. Dacă personajul are frustrări, probleme, întrebări, răspunsuri, atunci toate acestea sînt şi ale mele. Fiecare dintre noi are o parte ascunsă şi îmi lace să joc absolut orice. Fiecare personaj este extras din lumea asta şi dacă îţi plac oamenii, aşa cum îmi plac mie, totul este O.K. Cred că un actor trebuie să fie un bun psiholog. Am rămas cu o nostalgie din anii de facultate şi mi-ar plăcea să-l joc pe Vanea, din piesa "Unghiul Vanea" de A.P. Cehov. Este un personaj care mă intrigă.

Care credeţi că este publicul de teatru din ziua de astăzi?

Cred că sînt oameni care merg la film şi care simt nevoia să intervină în acţiunea filmului, însă nu au cum să fac acest lucru. De aceea vin la teatru. Cred că studenţii sînt actualii spectatori ai unei piese de teatru şi, de fapt, eu pentru ei joc cel mai mult. Ei sînt cei mai receptivi la mesajul piesei de teatru. Îşi pun întrebări, discută textul, punerea în scenă şi jocul actorilor. .

V-ar face plăcere să jucaţi într-un film?

Am jucat, deja, în trei filme: "Hacker", în regia lui Alexandra şi Stere Gulea, în scurt-metrajul "Curcanii nu zboară", regizat de Cristi Mungiu şi în "Lujer", o coproducţie româno-engleză, care s-a filmat şi aici, la Constanţa. Am jucat alături de Kity Cepraga...

Care este diferenţa dintre un rol în film şi unul în teatru?

Filmul urmăreşte naturaleţea şi adevărul personajului. Pe peliculă filmezi zece secunde sau cel mult două minute, pe cînd pe scenă repeţi pînă la două ore, pe zi, pentru un personaj.

Este mai uşor pe scenă sau sub lumina reflectoarelor?

Cînd îţi place un lucru foarte mut, nu te gîndeşti dacă este uşor sau greu, pentru că greutatea lucrului nu se simte. Poate doar seara, cînd ajungi în pat. Dar eu abia aştept a doua zi ca să o iau de la capăt.

Le transmiteţi un mesaj cititorilor cotidianului "Telegraf"?

Tot ceea ce se întîmplă la Teatrul Naţional Constanţa este pentru publicul de aici. Atunci cînd oamenii vin să ne vadă, ne aplaudă, înseamnă că le place, iar răspunsul lor pozitiv este un imbold de a merge mai departe.