Marian Adochiţei de la Teatrul de Stat Constanţa, distins cu premiul „Ştefan Iordache” pentru cel mai bun actor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Două ediţii consecutive ale Galei Tînărului Actor „Hop”, cîştigate de constănţeni

Marian Adochiţei de la Teatrul de Stat Constanţa, distins cu premiul „Ştefan Iordache” pentru cel mai bun actor

Cultură 07 Septembrie 2009 / 00:00 546 accesări

Cea de-a XII-a ediţie a Galei Tînărului Actor „Hop”, desfăşurată în perioada 3-5 septembrie, la Casa de Cultură a municipiului Mangalia, şi-a desemnat, sîmbătă seară, cîştigătorii. Festivitatea de premiere, care a avut loc cu mult peste ora anunţată iniţial, după îndelungi deliberări ale juriului, a debutat cu prezentarea organizatorilor - UNITER şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN) -, precum şi a partenerilor - Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), Fundaţia „Fantasio” şi Societatea Română de Televiziune (în calitate de partener asociat). Momentul a fost urmat de prezentarea mesajului primarului municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac – care, din motive obiective, nu a putut fi prezent la eveniment - de către consilierul local Gheorghe Mazilu. Emoţiile au căpătat intensitate abia după ce toţi concurenţii, de la secţiunile Individual şi Grup au urcat pe scenă pentru a primi diplome de participare, aşa cum se cuvine la un asemenea eveniment de anvergură, care are rolul de a scoate la lumină tinerele talente. Prima distincţie acordată a fost premiul „Maria Filotti”, oferit de Prinţul Şerban Cantacuzino tinerei Valentina Andreea Zaharia, care a prezentat, în secţiunea individual, „Buna Vestire“ din „Elogiul mamei vitrege”, de Mario Varga Llosa. „Eu voi debuta în această toamnă”, au fost cuvintele pe care le-a rostit tînăra, la ridicarea premiului. De asemenea, juriul a acordat premiul „Sică Alexandrescu” Elizei Ţuţurman, care a interpretat, în secţiunea Individual, „Ispitele Sfîntului Anton”, după Gustave Flaubert. Premiul pentru Cel mai bun spectacol i-a revenit piesei „Merge“, după „Autobahn“, de Neil LaBute, cu Ciprian Mistreanu şi Oana Porav-Hodade. Premiul a fost acordat de către Consiliul Judeţean Constanţa, prin Fundaţia „Fantasio“, fiind înmînat de reprezentantul CJC, directorul Fundaţiei „Fantasio”, Virgil Iosif, el însuşi director de teatru. Concurenţii au aşteptat cu sufletul la gură să afle care dintre ei va primi titlul de Cea mai bună tînără actriţă şi Cel mai bun tînăr actor. Momentul mult aşteptat a sosit odată cu numirea Celei mai bune tinere actriţe, în persoana talentatei Agnes Benedek, care a prezentat, în limba maghiară, „Halta Ibusar“.

Textul lui Vişniec, „o revelaţie” pentru Marian Adochiţei

Premiul pentru Cel mai bun actor, care, de anul acesta, poartă numele regretatului „Ştefan Iordache”, i-a fost înmînat de Cornel Todea lui Marian Adochiţei, actor al Teatrului de Stat Constanţa, care s-a prezentat în concurs cu piesa „Şi uite-aşa ne trezim într-o bună zi cu mii de cîini ieşind din mare“, de Matei Vişniec. La pronunţarea numelui mare actor, Ştefan Iordache, cei prezenţi în sală s-au ridicat în picioare şi au aplaudat, în semn de omagiu în memoria marelui actor, dispărut dintre noi, în urmă cu un an. Actorul Marian Adochiţei a dedicat acest premiu lui Dan Telehoi, prietenul său trecut în nefiinţă prea devreme, alături de care a jucat în filmul „Trip”. Acesta este ultimul an în care Adochiţei a putut să participe la Gala „Hop”, dar regretă că nu a mai făcut acest lucru pînă acum, pentru a cunoaşte oameni noi şi a se îmbogăţi pe plan profesional. „Am avut o mare surpriză plăcută. Mă bucur enorm că au fost actori atît de buni...”, a spus Adochiţei. În anul 2006, actorul constănţean a fost distins, în cadrul galei, cu premiul „Generaţia aşteaptă”. Vişniec i-a purtat noroc actorului Teatrului de Stat din Constanţa, publicul putîndu-l vedea pe scena de la malul mării într-o altă piesă a dramaturgului român stabilit în Franţa, „Mansardă la Paris cu vedere spre moarte”, montată la Constanţa, de Radu Dinulescu. „Am fost la Cărtureşti să îmi aleg un text. Am găsit această piesă şi am avut o revelaţie. Am încredere în omul acesta, Vişniec”, a mărturisit Adochiţei, referindu-se la textul care i-a adus Premiul „Ştefan Iordache”. Anul trecut, Cel mai bun actor al Galei „Hop” a fost declarat colegul şi prietenul lui Marian Adochiţei, Pavel Bîrsan, prezent şi el la festivitatea de premiere.

Publicul a avut un rol decisiv şi la ediţia 2009 a galei. Irina Ivan, care a interpretat textul „Bărbaţi şi vibratoare”, de Clara Flores şi Antoaneta Zaharia, a cîştigat Premiul Publicului, la secţiunea Individual, iar spectacolul de pantomimă, dans şi film mut „Clişee”, de Barbara Ciosan, cu Dan Anghel, Simina Contraş, Ali Deac, Lorelei Ghazawi, Iulia Merca, Gabriel Sterian şi Ada Şoaică, a obţinut aceeaşi distincţie, la secţiunea Grup. „Marele perdant” a fost Lari Giorgescu. Spectacolul acestuia, „Cred că nu m-aţi înţeles bine\" de Rodrigo Garcia, nu a mai fost luat în considerare de juriu, deoarece actorul a depăşit durata regulamentară, de 15 minute, a reprezentaţiilor. Spectacolul a fost, însă, eligibil pentru Premiul Publicului.

Premiile Galei „Hop” sînt confirmate în timp, prin valoarea şi talentul actorilor. Nume precum Anamaria Marinca sau Dragoş Bucur demonstrează acest lucru. Juriul ediţiei 2009 a Galei „Hop” a fost format din coregraful Florin Fieroiu, actriţa Ana Ioana Macaria, actorul Marius Manole, regizorul Vlad Massaci şi actriţa Virginia Mirea.



12