Actorul Marian Adochiţei nu poate trece neobservat pe scena Teatrului de Stat Constanţa, indiferent sub ce mască îşi ascunde trăirile. Însă pasiunea pentru teatru este îmbinată cu cea pentru imagine, artistul fiind văzut aproape peste tot, prin oraş, cu aparatul de fotografiat: la spectacole, la întâlnirile nonconformiste ale scriitorilor sau prin cluburi, unde îi imortalizează pe petrecăreţi.

Reporter (R.): Cum reuşiţi să îmbinaţi cele două pasiuni: actoria şi arta fotografică?

Marian Adochiţei (M. A.): Pasiunea pentru fotografie a apărut acum un an, timp în care am făcut fotografie pe film, pentru că nu puteam să-mi permit un aparat profesionist. Aparatul a fost împrumutat, iar cel pe care l-am cumpărat a costat în jur de 300 de lei. Mi-am propus să descopăr singur fotografia, fără să am o... şcoală. În plus, a face fotografie era un prilej de a ieşi din casă. Iernile, când era frig, mohorât, eram nevoit să stau în casă, astfel că mi-am impus acest lucru: să ies zi de zi şi să fac fotografie, fie că erau -20 de grade, gheţuş sau ploaie. A început să-mi placă foarte mult. Dar nu pot să spun că-mi place mai mult decât teatrul. Sunt două arte diferite.

R.: Ce vă place cel mai mult să fotografiaţi?

M. A.: Îmi plac foarte mult animalele, pentru că sunt foarte sincere, ele nu ştiu să mintă la poze. Dar mi-ar plăcea să pozez mai mult oamenii. În rest, caut să imortalizez lucruri... ciudăţele, care sunt în jurul nostru, dar pe care nu reuşim să le băgăm în seamă.

R.: Este apreciată arta fotografică la Constanţa?

M. A.: Am avut o expoziţie într-un club şi a venit lumea şi a cumpărat fotografiile. Au cumpărat vreo 30 de lucrări. Printre cei care au venit s-a aflat şi cineva care mi-a propus să lucrez pentru un cunoscut site de entertainment. Am acceptat şi aşa am avut prima cameră digitală.

R.: Care e diferenţa dintre fotografia pe film şi cea digitală?

M. A.: Mai corecte şi mult mai calitative sunt fotografiile digitale. Dar nu întotdeauna se caută corectitudine şi perfecţiune. Filmul este mult mai fidel realităţii. Pe digital poţi face o mie de poze şi apeşi butonul încontinuu şi poate niciuna nu este OK, dar pe film ştii că apeşi o singură dată şi construieşti acel cadru.

R.: Revenind la pasiunea mai veche, teatrul, care este primul rol care vă place cel mai mult?

M. A.: Am lucrat cu un coleg de teatru, Iulian Enache, care a avut un proiect foarte drăguţ, „Titanic Orchestra”. La început, nu eram prea convins. Personajul era magician, avea numai monoloage, dar după aceea, a început să-mi placă foarte mult, poate şi datorită publicului. Îmi place foarte mult personajul şi lucrul cu Iulian Enache, pentru că explică foarte bine şi e un bun pedagog. Rolul acesta îmi place şi mi-e drag să-l joc.