Liderul Partidului Democrat (PDM) şi candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană la funcţia de preşedinte al R.Moldova, Marian Lupu, se află într-o vizită la Bruxelles. Marian Lupu va avea mai multe întrevederi cu oficiali ai Comisiei Europene, Parlamentului European şi ai Oficiului Înaltului Reprezentant al UE pentru Politică Externă şi de Securitate Comună. Singurul candidat la preşedinţia R.Moldova joacă o carte importantă cea a diplomaţiei, după ce sâptămâna trecută, a efectuat o vizită la Sankt Petersburg, unde a participat la congresul partidului Rusia Unită. Potrivit presei, Marian Lupu a discutat atunci despre posibilitatea semnării unui acord de cooperare între Partidul Democrat şi formaţiunea rusă condusă de Vladimir Putin.
Un nou vot pentru desemnarea preşedintelui R.Moldova va avea loc la 7 decembrie. Până în prezent, Marian Lupu este singurul candidat înscris în cursa prezidenţială. Deputaţii comunişti au declarat că nu au luat încă nicio decizie privind participarea la votul din 7 decembrie. Pentru alegerea preşedintelui, sunt necesare 61 de voturi ale deputaţilor. În prezent, nicio formaţiune din actualul Legislativ nu deţine voturile necesare pentru alegerea şefului statului, AIE având 53 de mandate, iar Partidul Comuniştilor 48.