Marian Lupu nu susţine dispariţia R. Moldova prin unirea cu România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marian Lupu nu susţine dispariţia R. Moldova prin unirea cu România

Externe 02 Martie 2012 / 00:00 511 accesări

Ieri, referindu-se la crearea Consiliului Unirii, care doreşte unirea R. Moldova cu România, preşedintele interimar moldovean, Marian Lupu, a declarat că nu susţine dispariţia statului R. Moldova. ”Statul moldovean nu este un proiect temporar, în viziunea mea, este un proiect pe care trebuie să-l dezvoltăm, este o idee susţinută de majoritatea covârşitoare a societăţii. Nu pot să salut şi nici nu voi saluta asemenea tendinţe”, a declarat Marian Lupu. Prima şedinţă comună a guvernelor Republicii Moldova şi României va avea loc, sâmbătă, la Iaşi. Şedinţa comună reprezintă o platformă pentru a fi puse la punct un şir întreg de chestiuni, a declarat, ieri, preşedintele interimar al R. Moldova, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. El a mai arătat că această şedinţă va permite să fie făcut un schimb larg de opinii pe subiecte de interes bilateral, între care agenda dialogului politic, schimburile comerciale, proiecte transfrontaliere.

Şedinţa comună a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti a provocat deja critici dure din partea Partidului Comuniştilor, care s-a grăbit să acuze conducerea R. Moldova de ”lipsă de demnitate şi onoare în faţa României”. Pe de altă parte, liderii politici din Alianţa pentru Integrare Europeană salută organizarea acesteia. \'Ştiu că acolo se vor discuta câteva probleme practice, una din ele este coordonarea şi conectarea sistemelor energetice ale Republicii Moldova şi României. Prim-vicepreşedintele Partidullui Liberal, Ion Hadârcă, este de părere că ”această întâlnire trebuie considerată ca o deschidere pro-europeană”.

Taguri articol


12