Obligat să construiască o nouă echipă, după ce mulţi dintre jucătorii din lotul folosit în sezonul trecut au părăsit clubul constănţean, antrenorul Marian Pană a decis să aducă şi fotbalişti cu experienţă. Astfel, la antrenamentul de vineri a participat şi mijlocaşul Robert Neagoe, în vârstă de ...
După schimbările efectuate în conducerea administrativă și pe banca tehnică, FC Farul Constanța încearcă să refacă din temelii și lotul pentru următorul sezon al Ligii a II-a la fotbal. Conducerea grupării de pe litoral a încercat să aducă jucători valoroși fără să investească ...
Clasată pe ultimul loc în Seria 1 a Ligii a II-a la fotbal în campionatul trecut, FC Farul Constanţa a scăpat de retrogradare graţie schimbării sistemului competiţional. Emoţiile s-au risipit în totalitate ieri, când preşedintele grupării de pe litoral, Auraş Braşoveanu, care conduce şi LPF 2, a ...
ION BARBU, ANTRENOR SECUND LA FC FARUL Numit pe banca tehnică la FC Farul Constanţa în urmă cu trei zile, antrenorul Marian Pană a anunţat staff-ul tehnic cu care va colabora în actualul sezon al Ligii a II-a la fotbal. Astfel, noul antrenor i-a ales ca secunzi pe fostul căpitan al grupării de pe litoral ...
FC Farul Constanţa s-a reunit, ieri, la baza sportivă, în vedea pregătirii noului sezon al ligii secunde la fotbal. Sub comanda noului antrenor principal Marian Pană s-au aflat 21 de jucători, dintre care doar patru fiind la prima experienţă la FC Farul: Roberto Dumitru (mijlocaş stânga, ultima oară la ...
După o vară agitată, în care a scăpat de retrogradare graţie schimbării sistemului competiţional, FC Farul Constanţa începe astăzi pregătirea pentru noul sezon al Ligii a II-a la fotbal. Lotul grupării de pe litoral se va reuni la baza sportivă din str. Primăverii la ora 17.00, iar jucătorii vor face ...
Obligaţi să aducă un nou antrenor principal, deoarece Mihai Guliu, cel care a promovat echipa Săgeata Năvodari în Liga 1 la fotbal, nu are licenţă Pro, oficialii formaţiei din Năvodari au stabilit o listă de posibili tehnicieni. În pole-position se află Ionel Tersionio Gane, care a pregătit în returul ...
Parcursul dezastruos din actualul sezon al Ligii a II-a la fotbal a adus-o pe FC Farul Constanţa pe ultimul loc în clasamentul Seriei 1 şi a încins atmosfera în cadrul grupării de pe litoral. Suporterii l-au contestat dur pe patronul clubului, Giani Nedelcu, şi i-au ironizat pe jucători, iar conducerea ...
După o lună de incertitudine pe banca tehnică, provocată de plecarea lui Marian Pană la CS Mioveni, FC Farul Constanţa are un nou antrenor principal. Patronul constănţenilor, Giani Nedelcu, a anunţat că gruparea de pe litoral a ajuns la o înţelegere cu Viorel Tănase, fostul mijlocaş al Oţelului Galaţi ...
Fără antrenor principal după plecarea lui Marian Pană la finalul turului Ligii a II-a la fotbal, FC Farul Constanţa a demarat negocierile cu fostul jucător al Oţelului Galaţi, Viorel Tănase. În vârstă de 41 de ani, Tănase a pregătit în ultimii doi ani şi jumătate pe Dunărea Galaţi, reuşind să ...
Speranţele conducerii de la FC Farul Constanţa de a numi rapid un antrenor principal, după ce Marian Pană a plecat la CS Mioveni la finalul turului nu s-au materializat. Ajunşi într-o fază avansată a negocierilor cu Laurenţiu Reghecampf, oficialii constănţeni au avut ghinionul ca fostul jucător al Stelei ...
Adus la Constanţa cu doar două săptămâni înaintea debutului campionatului, Petre Ivanovici a fost surpriza turului pentru FC Farul Constanţa. Micuţul mijlocaş, folosit atât pe flancul stâng, cât şi pe flancul drept, s-a remarcat prin apetitul ofensiv, marcând de cinci ori, şi a fost unul dintre cei mai ...
După o vară agitată, cu numeroase schimbări în lotul de jucători, dar şi cu o bancă tehnică nouă, FC Farul Constanţa a părut să depăşească nivelul din ultimele două sezoane şi să se implice în lupta pentru promovarea în prima ligă. Constănţenii s-au menţinut în apropierea locurilor fruntaşe ...
După zece zile de negocieri, timp în care cele două părţi păreau să se afle pe aceleaşi lungimi de undă, FC Farul Constanţa l-a ratat pe Laurenţiu Reghecampf, dorit de conducerea clubului pentru a acoperi golul lăsat de plecarea lui Marian Pană la Dacia Mioveni. Tehnicianul în vârstă de 36 de ani a ...
La zece zile de la finalul turului Ligii a II-a la fotbal, încheiat pe locul 10, la şapte puncte de promovare, FC Farul Constanţa îi caută înlocuitor antrenorului Marian Pană, plecat la CS Mioveni, în Liga 1. Conducerea grupării de pe litoral a început deja discuţiile cu Laurenţiu Reghecampf, actualul ...
Rămasă fără antrenor, după plecarea lui Marian Pană la CS Mioveni, “lanterna roşie” a Ligii 1 la fotbal, FC Farul Constanţa caută un înlocuitor tot de la o formaţie din liga secundă. Pe lista grupării de pe litoral se află mai mulţi tehnicieni cu experienţă, variantele urmând să fie ...