Mariana Cîmpeanu a preluat atribuţiile de ministru al Muncii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mariana Cîmpeanu a preluat atribuţiile de ministru al Muncii

Politică 30 Septembrie 2008 / 00:00 502 accesări

După preluarea atribuţiilor de la predecesorul său, noul ministru al Muncii, Mariana Cîmpeanu, a început documentarea pentru prima şedinţă de Guvern. Aceasta a precizat că a început să se ocupe deja de activitatea curentă a ministerului, documentîndu-se asupra actelor normative care vor fi discutate în şedinţa de Executiv din această săptămînă şi acordînd primele audienţe. Preşedintele Traian Băsescu a semnat săptămîna trecută decretul de numire a Marianei Cîmpeanu în funcţia de ministru al Muncii, care a fost publicat în Monitorul Oficial la mai puţin de două ore de la anunţul Administraţiei prezidenţiale. Mariana Cîmpeanu a declarat că pentru cele două luni de mandat în instituţia pe care o conduce nu există priorităţi, ci necesităţi, care se referă la majorarea pensiilor, recalcularea grupelor de muncă sau la înfiinţarea Agenţiei de Plăţi pentru Asistenţă Socială. În ceea ce priveşte majorarea pensiilor de la 1 octombrie, ministrul Muncii a spus că este pregătită din punct de vedere tehnic, astfel încît să nu existe nicio disfuncţionalitate. Valoarea punctului de pensie se va majora, din această săptămînă, cu aproximativ 20%, de la 581,3, la 697,5 lei.



12