Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a înaintat-o, vineri, în gradul de comandor în retragere pe Marie-Ana-Aurelia (Mariana) Drăgescu, pilot în escadrila sanitară, supranumită „Escadrila Albă“, care a împlinit 100 de ani. Mariana Drăgescu este singura femeie-pilot în viaţă, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pe ambele fronturi şi a contribuit la salvarea vieţii a peste 1.500 de militari. În cadrul unei scurte ceremonii, Drăgescu a fost decorată cu Emblema Onoarea Armatei României. „Nu cred că există cineva care să nu fi auzit de Escadrila Albă, unitatea românească de avioane sanitare pilotate de femei, ţara noastră fiind singura din lume care dispunea, la acea dată, de o astfel de unitate/.../ După campania din Crimeea, dumneavoastră aţi rămas singura noastră femeie pilot de pe Frontul de Vest, şi, cu toate astea, v-aţi făcut datoria faţă de ţară cu deosebit curaj şi dăruire“, a declarat Dobriţoiu.
A LUPTAT PÂNĂ ÎN ULTIMA ZI La ceremonie au mai participat şeful Statului Major General, generalul-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, general -locotenent Cârnu Fănică, preşedintele Asociaţiei naţionale a veteranilor de război din România, generalul (ret.) Marin Dragnea, reprezentanţi ai asociaţiilor aeronautice române şi italiene, foşti elevi de pilotaj, rude şi prieteni. Marie-Ana-Aurelia (Mariana) Drăgescu a început să zboare în dublă comadă în anul 1935, obţinând al şaptelea brevet feminin din România. În anul 1937 a fost încadrată la Aeroclubul Regal, apoi, din iunie 1940, la Ministerul Transporturilor, Navale şi Aeriene, în funcţia de pilot. A fost mobilizată şi, din anul 1941, a plecat pe front, făcând parte din Escadrila Sanitară, supranumită Escadrila Albă, participând la război pe ambele fronturi, până în ultima zi de luptă.