Mariana Mircea, exclusă din Consiliul Local Cernavodă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Decizie

Mariana Mircea, exclusă din Consiliul Local Cernavodă

Administrație 02 Aprilie 2014 / 00:00 1689 accesări

După 18 ani de activitate, fostul primar al oraşului Cernavodă Mariana Mircea a fost trasă pe linie moartă din viaţa politică. Dată afară din partid, din PSD mai exact, Mariana Mircea a fost exclusă şi din Consiliul Local, fiind înlocuită cu Marius Spânoche (PSD), fost director al Spitalului Orăşenesc Cernavodă şi actual manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Potrivit preşedintelui filialei locale a PSD, Ştefan Pleşa, noul consilier al PSD nu se află în stare de incompatibilitate, pentru că el este manager privat la spitalul din Târgu Jiu şi nu intră în conflict de interese cu funcţia deţinută la Cernavodă. Revenind la cazul Marianei Mircea, interesant este că aceasta a început cariera politică la PNL, formaţiune pe care a reprezentat-o mai bine de zece ani în Consiliul Local. În 2008, supărată că liberalii l-au preferat pe Hânsă drept candidat la funcţia de primar, Mircea s-a mutat cu bagaje cu tot la PSD. De la pierderea mandatului de primar, în 2012, cariera politică a Marianei Mircea a cunoscut o traiectorie descendentă, astfel încât, zilele trecute, ea a fost exclusă atât din partid, cât şi din Consiliul Local. Odată cu Mariana Mircea, din Consiliul Local a plecat şi Gabriela Răducanu, care a fost, la rândul ei, dată afară din PSD, ea fiind înlocuită cu inginerul Ionuţ Bălan.



12