\"Marie Curie\", fără viziune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

\"Marie Curie\", fără viziune

Sănătate 06 Iulie 2013 / 00:00 324 accesări

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu este nemulţumit de managementul Spitalului \"Marie Curie\" din Capitală, apreciind că anumite probleme, precum scoaterea posturilor vacante la concurs, precum şi strategia pe termen lung pentru atragerea specialiştilor pot fi rezolvate prin soluţii manageriale. Vineri, ministrul a avut o discuţie cu întreaga conducere a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii \"M.S. Curie\", cu privire la principalele probleme din activitatea acestei unităţi sanitare. El a dorit să afle cauzele disfuncţionalităţilor din cadrul spitalului, arată un comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS). De asemenea, ministrul a mai constatat că, în ciuda eforturilor făcute pentru a avea investiţii de înaltă performanţă, managementul spitalului nu a avut nicio viziune, nicio strategie, niciun plan de a atrage resurse umane calificate, chiar de la demararea investiţiilor, iar în ultimul an şi până în prezent, s-a observat o incoerenţă managerială din cauza căreia nu se pot pune în funcţiune investiţiile, a precizat sursa citată. În acest sens, ministrul Sănătăţii a dispus conducerii spitalului să aplice prevederile legale privind scoaterea posturilor vacante la concurs şi să prezinte într-un termen cât mai scurt o strategie de atragere a specialiştilor pentru buna desfăşurare a actului medical.



12