Una dintre cele mai frumoase şi iubite femei ale tuturor timpurilor, Marilyn Monroe, a fost adepta mişcării comuniste din Statele Unite. O spune chiar FBI-ul, într-un dosar întocmit de poliţia federală pentru soţul acesteia, dramaturgul Arthur Miller. Despre Arthur Miller au existat informaţii sigure că a fost membru al Partidului Comunist din Statele Unite, în condiţiile în care ocupa o poziţie deloc de neglijat în sectorul cultural. "El a atras-o şi pe soţia sa, Marilyn Monroe, în mişcarea comunistă", se poate citi într-un raport care datează din anul 1956. Documentul a fost obţinut de agenţia Associated Press, în virtutea legii privind libertatea în domeniul informaţiei. Dosarul lui Arhur Miller de la FBI a devenit accesibil abia după moartea dramaturgului, care a survenit anul trecut, la vîrsta de 89 de ani.