Nu pot să trec peste faptul că în perioada când Marin Moraru conducea o clasă de actorie se întâmpla să fiu şi eu student la teatrologie-filmologie. Era prima lui promoţie. Participam la un fel de atelier de actorie, când, total nemulţumit de ceea ce reuşiseră studenţii domniei sale, l-am văzut pur şi simplu plângând. Apoi, atât de supărat, o vreme nu a vrut să vină să-i mai asiste la repetiţii. Se chinuise destul. Aşa că, îmi amintesc foarte bine, a apărut doar la examen. A fost magistral. Jucau la unison şi scândura scenei, şi planul al doilea, şi pasivii, şi tăcerile, şi subtilităţile de ton, şi rochiile personajelor feminine... Era vorba de ultimul act din „Gaiţele”, de Kiriţescu.

La sfârşit, cine credeţi că plângea ? Profesorul. „Marinuş, Marinuş, l-a bătut amical pe umăr un cunoscut actor, şi el profesor, conducătorul unei clase paralele, dar sunt formidabili copiii ăştia, dragule, aur sunt, smirnă, ceas elveţian”. Marinuş a tăcut îngândurat, înghiţindu-şi lacrimile, de bucurie de astă dată.

Era, fără îndoială, un sentimental. Aşa îl găsim întrucâtva şi în film, în rolul lui Toderaş, de pildă, ca soţ al preşedintei de C.A.P., personaj dus la strălucire de Draga Olteanu Matei. Revolta lui era de o docilitate casnică, iar relaţia celor doi exploda în jerbe de umor popular necontrafăcut. Mircea Moldovan l-a chemat la cadru în două din filmele cu boboci: „Toamna bobocilor” (1975) şi „Iarna bobocilor” (1977). Pe marele ecran debutase în 1965, în „Haiducii”. Regizorul Dinu Cocea avea să-l invite şi în „Răzbunarea haiducilor”. Şi Manole Marcus a simţit nevoia să-l convoace la „Operaţiunea Monstrul” (1976).

Dan Piţa l-a distribuit în „Filip cel bun” (1974), revenind în alte două filme ale acestuia: „Concurs” (1982) şi „Faleze de nisip” (1982), aici în rolul unui prieten al medicului interpretat de Victor Rebengiuc. Nu putea să lipsească din „Cuibul de viespi” (1986). Horea Popescu l-a distribuit în Ianache.

După 1989, lumea părea să-l fi uitat. A venit însă momentul serialelor de televiziune, aşa că un asemenea context l-a găsit pregătit. Serialele i-au venit ca o mănuşă. Nu sunt mulţi actorii care ştiu să-şi dozeze energia histrionică în aşa fel încât să păstreze rezervele de talent şi să le organizeze precum drumul unei rachete cu mai multe trepte. Aşadar: „Inimă de ţigan”, „Regina”, „Aniela”.

Încercând să închei aceste rânduri, am regretul că unui asemenea mare actor nu i s-au oferit nicidecum partiturile pe care le-ar fi meritat cu prisosinţă. Cei care pierdem suntem noi, spectatorii.