Serile lungi de iarnă îndeamnă, şi astăzi, în epoca hipertehnologiilor, la melancolie, evocări, bilanţuri şi... poveşti, astfel încât lansarea volumului „Marina Militară Română. 1860-1960” vine să răspundă necesităţii de a hoinări cu gândul în trecut, peste mări şi file de istorie. Evenimentul editorial prin care se inaugurează seria „Poveştilor marinăreşti” este programat astăzi, de la ora 14.00, la Muzeul Marinei Române, în prezenţa autorilor, preşedintele Asociaţiei Filateliştilor „Tomis” (AFT) şi vicepreşedinte al Carto-Clubului Român Dobrogea, Gabriel Octavian Nicolae şi comandorul dr. Marian Moşneagu, fost director al Muzeului Marinei, în prezent şef al Serviciului Istoric al Armatei. Protagoniştii manifestării îi invită pe cei care doresc să afle mai multe despre un veac din istoria marinei militare „să pornească într-o croazieră incitantă printre sute de imagini inedite, învăluite de poveşti şi versuri înspumate, în paginile primului album al colecţiei Poveşti Marinăreşti”. Tomul însumează 204 imagini şi peste 200 de imagini de epocă - cărţi poştale ilustrate din colecţia cartofilului Gabi Nicolae şi fotografii-document.
Căpitan comandor dr. Marian Moşneagu a absolvit Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” (1980) şi Institutul de Marină ,,Mircea cel Bătrân” (1984), fiind licenţiat în istorie şi studii aprofundate la Universitatea „Ovidius” Constanţa şi doctor în istorie la Universitatea din Craiova. Fost director al Muzeului Marinei Române, în perioada 2001-2006, dr. Marian Moşneagu îndeplineşte, din 2007, funcţia de şef al Serviciului Istoric al Armatei. O preocupare pentru universul marin împărtăşeşte nu doar la nivel afectiv, precum toţi constănţenii, şi împătimitul cartofil Gabriel Octavian Nicolae, absolvent al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.
„Poveştile marinăreşti” vor continua cu studii şi imagini care evocă istoria Serviciului Maritim şi a Zilei Marinei.