Opt navigatori au fost salvaţi duminică, din apele Mării Egee, după ce nava la bordul căreia se aflau, s-a ciocnit de o altă ambarcaţiune. Nava Kapetan Michalis, sub pavilion grec, cu nouă navigatori la bord, printre care şi un român, s-a ciocnit, în dreptul insulei Amorgos, din Marea Egee, cu ambarcaţiunea Santana, sub pavilion maltez, cu 20 de oameni la bord. Nava grecească, care transporta ciment de la Karpathos la Myconos (Grecia), s-a scufundat imediat. Unul dintre cei nouă membri ai echipajului, Nikos Drosos, bucătarul în vîrstă de 70 de ani al vasului, s-a înecat. Cadavrul său a fost găsit de echipajul unui feribot de pasageri. Un al treilea cargou i-a salvat pe ceilalţi opt membri - şase greci, un român şi un irlandez. Căpitanul vasului a fost rănit în urma coliziunii şi transportat la spital. Niciunul din cei 20 de marinari aflaţi la bordul vasului Santana, care transporta fier dinspre Ucraina către Tailanda, nu a fost rănit în accident. Nava a fost remorcată şi dusă pe insula Syros pentru reparaţii. „Ne vom interesa pentru a afla identitatea marinarului român şi starea în care se află acesta”, a declarat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu.