Cazurile marinarilor români care reclamă că nu şi-au primit salariile cuvenite par să nu se mai termine. Orbiţi de oferte tentante, aceştia nu verifică agenţiile de crewing cu care parafează contractele de muncă sau pur şi simplu nu semnează niciun contract. În acest tablou se înscriu cinci marinari români, abandonaţi la bordul navei Avantis de armatorul grec care nu le-a plătit salariile de aprox. două luni. Întrucât nu sunt membri ai Sindicatului Liber al Navigatorilor, marinarii au trimis un mesaj prin care cer ajutorul autorităţilor, inclusiv pe cel al ITF (Federaţia Internaţională de Transport) Italia. Navigatorii spun că nava este acostată de două luni în portul Genova, iar situaţia la bord este una critică, pentru că au rămas fără bani şi mâncare. Ei susţin că l-au contactat pe armator, însă acesta, în loc să-i plătească, le-a cerut să ducă nava în Grecia. Pe lângă cei cinci români, la bord mai sunt trei greci, doi polonezi şi un georgian, care sunt şi ei neplătiţi de luni bune. „Din păcate, tot mai mulţi navigatori români pleacă pe mare fără să-şi studieze contractele. Astfel de cazuri, de neplată a salariilor, sunt frecvente. Chiar în acest moment, în porturi sunt vreo 20 de navigatori cu aceleaşi solicitări”, a spus liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu. El a adăugat că cei din afara sindicatului nu au nicio protecţie. De aceea sunt victime sigure ale abandonurilor, neplăţii salariilor şi asigurărilor, dar şi ale abuzurilor. „Marinarii din afara sistemului îşi amintesc de sindicat abia când au probleme. Atunci, vin şi cerşesc ajutorul şi serviciile noastre, deşi nu au sprijinit cu un leu organizaţia. Nu putem interveni pentru marinarii care nu cotizează la sindicat decât în cazuri foarte grave (accidente, decese)”, a spus Mihălcioiu.