Marinari constănţeni blocaţi în portul Pireu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Coşmarul navigatorilor români continuă

Marinari constănţeni blocaţi în portul Pireu

Eveniment 27 Octombrie 2009 / 00:00 5059 accesări

Alţi marinari români, printre care şi constănţeni, se află în situaţia tragică de a fi blocaţi departe de ţară, fără salarii şi fără posibilitatea de a lua legătura cu cei dragi. Disperaţi, oamenii au trimis un SMS, prin care ne cer ajutorul: „Din lipsă de bani, credit, apelăm la SMS, solicitîndu-vă ajutorul! Sîntem şapte marinari români îmbarcaţi pe o navă sub management grecesc, neplătiţi de două luni, care dorim repatrierea şi banii. La ambasada României de aici (din Grecia - n.r.) nu răspunde nimeni, cu toate că am apelat la toate cele patru numere găsite pe internet! Dl. Adrian Mihălcioiu ştie de situaţia noastră, însă am dori ca şi consulatul român să afle de noi!...”.

Cei şapte marinari, printre care se află şi Lucian Badea (unul dintre protagoniştii „Coşmarului de pe ItalRoRo One”) sînt, din luna septembrie a acestui an, în portul Pireu, pe o navă sub pavilion grecesc. Povestea navei începe în portul Midia, Constanţa, unde armatorul grec încărcase LPG (Liquefied petroleum gas). Echipajul navei, format din români şi filipinezi, demarase, în timpul operaţiunii de încărcare, acţiuni revendicative pentru semnarea unui contract ITF (Federaţia Internaţională a Transportatorilor) şi pentru plata salariilor. În acest context, Adrian Mihălcioiu, reprezentantul ITF în România, precum şi liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, a declarat: „Sînt la curent cu cazul marinarilor. Au fost foarte cooperanţi, au venit la mine şi i-am ajutat să semneze, la nivel de echipaj, contractul ITF, urmînd să primească şi banii de la armator. Acesta i-a convins însă să rămînă la bordul navei, să i-o ducă în Pireu, acolo urmînd să-i aştepte un echipaj de schimb, salariile şi bani de întors acasă. Între timp, am aflat că nava este obiectul unui arest, în cadrul unui proces pe care un nou proprietar l-a intentat armatorului grec şi că va rămîne blocată în radă pînă la rezolvarea situaţiei”. Inspectorii ITF Grecia, care au fost înştiinţaţi de problema marinarilor, au încercat să descarce nava, să vîndă încărcătura şi, din bani, să plătească salariile marinarilor, precum şi drumul către casă, procedură destul de des utilizată în astfel de situaţii. „Nu au reuşit să facă acest lucru, probabil că se va ajunge tot la avocat. Săptămîna viitoare, un avocat ITF se va deplasa la Pireu pentru a reevalua situaţia şi a vedea în ce stadiu se află procesul în care nava se constituie obiectul arestului. Dacă nu, ITF le va plăti oamenilor banii, urmînd apoi să ni-i recuperăm după rezolvarea cazului”, a adăugat Adrian Mihălcioiu. Va urma

Taguri articol


12