22 Decembrie 2024, 18:06
Gardienii Revoluţiei din Iran i-au eliberat pe cei zece marinari americani pe care i-au reţinut pentru că au pătruns în apele teritoriale iraniene, la Golful Persic, a anunţat miercuri televiziunea de stat, relatează BBC News online.
Marinarii au fost reţinuţi marţi, după ce unul dintre cele două vase la bordul cărora se aflau s-a defectat în timpul unei misiuni de antrenament, potrivit Washingtonului.
Anunţul eliberării marinarilor a fost făcut la scurt timp după ce Gardienii Revoluţiei au anunţat că Statele Unite şi-au cerut scuze pentru acest incident.
Incidentul are loc într-un context sensibil, în care Statele Unite şi Iranul încearcă să implementeze un acord cu privire la activităţile nucleare iraniane.