Marinarii constănţeni de pe Buccaneer au fost eliberaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După patru luni în mîinile piraţilor somalezi

Marinarii constănţeni de pe Buccaneer au fost eliberaţi

Eveniment 11 August 2009 / 00:00 611 accesări

Familiile navigatorilor români de pe remorcherul italian Buccaneer îi vor putea revedea pe cei dragi în curînd. Ministrul italian de externe, Franco Frattini, a anunţat că nava, la bordul căreia se află 16 persoane (dintre care cinci români - patru constănţeni: ofiţer mecanic Nicuşor Marinescu, timonierul Adrian Gîlcă, ajutorul mecanic Gheorghe Dorel şi motoristul Marius Aragea, avînd vîrste cuprinse între 28 şi 35 de ani şi un bucureştean), a fost eliberată duminică de piraţii somalezi. Reamintim că nava Buccaneer a fost capturată de piraţii somalezi la 11 aprilie, în Golful Aden. Pe lîngă marinarii români, echipajul mai este format din zece italieni şi un croat. În ultimele două luni, starea ostaticilor s-a înrăutăţit, proviziile de apă potabilă şi mîncare reducîndu-se considerabil. „De o lună nu am mai primit nicio veste de la soţul meu. Nu mai ştiu ce face, dacă este bine sau dacă are nevoie de ceva. Ultima dată cînd am vorbit, mi-a spus că au probleme cu apa şi mîncarea”, declara, în urmă cu cîteva zile, Nicoleta Aragea, soţia motoristului Marius Aragea. Familiile au fost deja anunţate că cei dragi vor reveni acasă. Cele două fetiţe ale lui Marius Aragea, cea mică, în vîrstă de opt luni (tatăl său a văzut-o ultima oară cînd avea trei luni, înainte de a pleca în voiajul fatidic) şi cea mare, în vîrstă de şase ani, abia aşteaptă să îşi revadă tatăl. Potrivit ministrului italian de externe, eliberarea navei a fost rezultatul unui îndelungat proces de contacte cu autorităţile somaleze şi a activităţii serviciilor italiene de informaţii. La cîteva săptămîni după capturarea navei, Franco Frattini a trimis-o pe deputata Margherita Boniver, trimis special pentru urgenţe umanitare, pentru a facilita un deznodămînt pozitiv în cazul echipajului de pe Buccaneer. „Echipajul de pe Buccaneer şi nava au fost lăsaţi să plece în jurul orei 23.00, în noaptea de duminică spre luni. Este posibil ca navigatorii să fi primit carburant chiar de la piraţi, care sînt foarte bine dotaţi şi au tot ce le trebuie pentru aceste misiuni de răpire”, a declarat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu. În prezent, nava se îndreaptă către portul Djibouti, escortată de ambarcaţiuni NATO, de unde marinarii se vor întoarce acasă. „Vor ajunge în port în aproximativ două-trei zile. Acolo îi va aştepta echipajul de schimb. După ce vor fi schimbaţi, se vor putea întoarce acasă”, a adăugat Mihălcioiu.

S-a plătit sau nu pentru eliberarea navei?

Ministrul italian de Externe, Franco Frattini, susţine că premierul somalez a intervenit personal pentru eliberarea navei. „Nu s-a plătit nicio răscumpărare, presiunea făcută asupra piraţilor a fost de ajuns pentru a-i determina să se retragă”, a declarat Frattini, lăudînd autorităţile somaleze şi serviciul secret italian pentru rolul avut în acest caz. Pe de altă parte, armatorul navei, Silvio Bartoloti, neagă scenariul, susţinînd că nava nu a fost eliberată nici datorită unei intervenţii militare, nici cu ajutorul unei recompense. Cu toate acestea, piraţii au o altă versiune. După eliberarea navei, aceştia au declarat că au primit suma de patru milioane de dolari pentru navă şi echipaj. Mai mult, afirmaţiile acestora sînt susţinute de coordonatorul grupului regional maritim East African Seafarers’ Assistance Programme, care a precizat că piraţii au fost plătiţi: „Numărau banii aseară”. Ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, a confirmat că cei cinci marinari români aflaţi la bordul remorcherului Buccaneer au fost eliberaţi de piraţii somalezi. Întrebat dacă pentru eliberarea echipajului şi a remorcherului italian a fost plătită vreo răscumpărare, ministrul a afirmat că armatorul şi asiguratorul navei sînt cei care au negociat direct cu piraţii somalezi. Ministrul român de Externe a ţinut să adreseze însă o avertizare către marinarii români, cerîndu-le ca atunci cînd încheie contracte de îmbarcare să fie atenţi la detalii de genul rutelor ce urmează să fie folosite. De altfel, pe site-ul ministerului va fi postat un avertisment special în acest sens, adresat cetăţenilor români care navighează. În prezent, România nu mai are niciun cetăţean ţinut ostatic, însă anul acesta, zece marinari români care făceau parte din echipajele a trei nave, au fost ţinuţi în captivitate de piraţii somalezi. Anul trecut, piraţii au atacat peste 130 de vase comerciale în Golful Aden, de cel puţin două ori mai mult decît în 2007, potrivit Biroului Maritim Internaţional. Peste 150 de piraţi au fost arestaţi de patrulele navale în 2008. Apele somaleze sînt printre cele mai folosite pentru transportul maritim, iar capturile de nave le-au adus piraţilor venituri de milioane de dolari din recompense.



12