Cei doi navigatori constănţeni (nostromul Cristian Gavrilă şi inginerul electrician Mihai Cojocaru) de la bordul navei „Asian Glory”, eliberată vinerea trecută de piraţii somalezi, au sosit acasă. Potrivit reprezentantului companiei britanice Zodiac Maritime Agencies la Constanţa, Sorin Mihalcea, navigatorii au sosit ieri, la ora 13.15 la Bucureşti, iar în jurul orei 18.00 au ajuns la Constanţa. „Au ajuns acasă, sunt cu familiile lor şi sunt teferi”, a declarat Sorin Mihalcea. Pe lângă cei doi constănţeni, din echipaj au mai făcut parte opt bulgari, zece ucraineni şi cinci indieni. Amintim că piraţii somalezi au capturat nava în Oceanul Indian, la începutul lunii ianuarie. Aceasta transporta maşini din Singapore către Arabia Saudită. „Asian Glory” a fost eliberată contra unei răscumpărări, potrivit unor informaţii neoficiale, piraţii cerând 15 milioane de dolari. În prezent, în mâinile piraţilor somalezi se mai află un singur marinar român.