Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu, a anunţat că cei cinci marinari români care se află de peste trei luni pe o navă blocată în portul francez Toulon, după ce compania căreia îi aparţine vasul a dat faliment, se vor întoarce acasă. Cei cinci navigatori români fac parte din echipajul navei “ItalRoro One”, care aparţine companiei italiene Puglia Navigation. Reamintim că vasul a fost reţinut în portul francez Toulon din cauza problemelor financiare ale armatorului şi a fost scos la vînzare pentru recuperarea creanţelor. Nava a fost vîndută de către proprietar. Reprezentantul SLN a anunţat că marinarii de la bord îşi vor primi salariile restante şi că se vor întoarce acasă fără probleme. “Navigatorii români de pe ItalRoro One, la fel ca şi restul echipajului, erau neplătiţi din luna septembrie”, a declarat Mihălcioiu. Liderul SLN, care i-a sfătuit, de la început, pe marinarii români să rămînă la bordul navei pînă cînd îşi vor recupera salariile restante, este de părere că situaţia este acum rezolvată. Mihălcioiu declara, nu de mult, că în contextul evoluţia crizei economice, navigatorii (nu doar cei din România) trebuie să se aştepte ca asemenea situaţii să fie tot mai dese. “Din păcate, nu se poate face nimic în acest sens. Este bine, totuşi, că aceste nave au fost reţinute în porturi europene şi că marinarii au asigurate toate condiţiile”, spunea liderul de sindicat.