Marine Le Pen, în vârstă de 42 de ani, a fost aleasă oficial, ieri, în fruntea Frontului Naţional, partidul de extremă dreapta din Franţa, succedându-i în această funcţie tatălui său, Jean-Marie Le Pen, şi devenind astfel candidatul de facto al formaţiunii politice pentru alegerile prezidenţiale din 2012. Marine Le Pen a câştigat consultările interne din partid cu 67,65% din voturi contra celor 32,35% din voturi acordate rivalului său Bruno Gollnisch, consultări organizate în cadrul congresului desfăşurat la Tours, în centrul Franţei. Astfel, după ce fusese timp de 40 de ani lider al Frontului Popular francez, Jean-Marie Le Pen, de 82 de ani, transmite stindardul fiicei sale, care devine candidată a partidului pentru alegerile prezidenţiale din primăvara lui 2012. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, Marine Le Pen ar obţine până la 18% din voturi în primul tur al prezidenţialelor.
Vicepreşedintă a partidului şi parlamentar european, Marine Le Pen era considerată favorită în cursa internă a Frontului Popular, după mai multe luni de campanie desfăşurată în toată Franţa. De asemenea, fusese susţinută de tatăl său, dar şi de majoritatea reprezentanţilor de seamă ai Frontului Naţional.