Marine Le Pen, liderul formaţiunii populiste de extremă-dreapta Frontul Naţional, l-a depășit pe Francois Fillon, candidat al partidului de centru-dreapta Republicanii, în ultimul sondaj BVA-Salesforce cu privire la alegerile prezidențiale din Franța, informează presa internațională. Conform acestui sondaj, Le Pen ar obține 26,5%, în vreme ce fostul premier Farncois Fillon ar avea cu 1,5% mai puține voturi. În pofida acestor rezultate, Fillon este favorit, acesta având şanse mari să o învingă în turul doi de scrutin pe Marine Le Pen.
Franţa va organiza, în aprilie 2017, primul tur al scrutinului prezidenţial. Marine Le Pen a declarat că, dacă ar deveni preşedinte al Franţei, relaţia pe care ar avea-o cu omologii din SUA şi Rusia, Donald Trump şi Vladimir Putin, ar fi ”benefică pentru pacea mondială”.