Cu mai puţin de trei săptămâni înaintea debutului Class 1 World Powerboat Championship 2010, norvegienii de la Welmax Offshore Racing au făcut un anunţ-şoc. Conducerea echipei a decis să înscrie în actualul sezon două ambarcaţiuni, una dintre ele urmând să fie pilotată de o femeie, Marit Stromoy. În vârstă de 33 de ani, norvegianca născută la Sandefjord a debutat în cursele ambarcaţiunilor cu motor în 1989, la doar 12 ani. Patru ani mai târziu a luat startul în întrecerea S-550, cucerind titlul european în trei rânduri, 1996, 1998 şi 1999, şi cel nordic de două ori, 1996 şi 1999. În 2000, a avansat la cursele de F-2000, fiind desemnată debutanta anului, şi a obţinut rezultate peste aşteptări, încheind pe locul secund atât la Cupa Preşedintelui din Emiratele Arabe Unite, în 2002, cât şi la Campionatul Nordic, în 2005, şi a treia în Campionatul European din 2007. Mai mult, în 2007, a devenit prima femeie care a participat în F1 World Powerboat Championship, terminând pe locul al treilea doi ani mai târziu. Totodată, a luat startul de mai multe ori în legendara cursă de 24 de ore de la Rouen, încheind de trei ori pe podium, locul secund în 2009 şi poziţia a treia în 2006 şi 2007. În ultimii ani a concurat pentru echipa Stromoy Racing, unde a avut rolul de patron, manager şi pilot. Stromoy va debuta la Grand-Prix-ul Braziliei, programat în perioada 26-28 martie la Rio de Janeiro, unde îl va avea copilot pe experimentatul italian Giorgio Manuzzi. Cei doi vor concura pe ambarcaţiunea Welmax 91, în timp ce Kolbjorn Selmer şi Jorn Tandberg vor lua startul pe Welmax 90, cu care s-au clasat pe poziţia a treia în clasamentul mondial al sezonului trecut. Pe lângă participarea la cursele ambarcaţiunilor cu motor, norvegianca este şi o binecunoscută cântăreaţă şi actriţă în ţara sa, lucrând şi cu artişti celebri, precum A-ha şi Samantha Fox. Stromoy face parte din trupa de actori a celebrului teatru “Wallmans Salonger” din capitala Danemarcei, Copenhaga, şi susţine numeroase concerte în Europa.