Marius Copil s-a calificat, pentru prima dată, pe tabloul principal la un turneu ATP

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marius Copil s-a calificat, pentru prima dată, pe tabloul principal la un turneu ATP

31 Ianuarie 2016 / 15:42 409 accesări

Marius Copil (170 ATP) s-a calificat, duminică, pe tabloul principal la turneul de categorie ATP 250 de la Sofia, din Bulgaria, după ce l-a învins în minimum de seturi, scor 6-3, 6-4, pe japonezul Yuiki Sugita (124 ATP), informează site-ul circuitului ATP.

Favorit opt pe tabloul de calificare, Copil s-a impus în fața jucătorului cap de serie numărul unu, după o oră și 18 minute de joc. Arădeanul a servit 12 ași și a salvat trei mingi de break ale japonezului de 27 de ani. În cele două partide disputate pe tabloul de calificare, Marius Copil nu și-a pierdut niciodată serviciul și a ajuns la 21 game-uri câștigate consecutiv.

Marius Copil a reușit, astfel, prima victorie în 2016 în fața unui jucător mai bine clasat și, totodată, va juca, pentru prima dată în sezon, pe tabloul principal al unui turneu ATP. Tenismenul de 25 de ani este singurul jucător român prezent pe tabloul principal al turneului din Sofia, dotat cu premii totale de 463.520 de euro.

Taguri articol


12