Clubul „El Comandante”, în colaborare cu Asociaţia „Dăruieşte Aripi” şi Clubul „Rotaract” din Constanţa, a desfăşurat, ieri, o acţiune de ecologizare şi igienizare a zonei vechi a oraşului şi a malului Portului. Potrivit organizatorilor, scopul acţiunii a fost de a ...
Curtea de Apel Constanţa i-a condamnat, ieri, la câte trei luni de închisoare cu suspendare pe Marin Sandu Buzică, Marius Petcu, Ioan Barbu, Gheorghe Ion Macar, Dănuţ Constantin Macar şi Loredana Moraru, toţi din Mihail Kogălniceanu, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Iniţial, cei ...
PEDEPSE CU EXECUTARE 2013 este pe cale să se încheie. Trăgând linie şi adunând, Justiţia se poate lăuda că a continuat să pronunţe condamnări în marile dosare de corupţie, iar o caracteristică faţă de anul anterior este că au predominat pedepsele mari cu executare. Lista lungă a celor care au fost ...
Ieri, fostul lider sindical Marius Petcu a fost condamnat definitive la şapte ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, după ce ar fi primit aproape 1,4 milioane de lei de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii unui contract pentru lucrări la un centru din Snagov. Decizia Înaltei ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a finalizat dosarul fostului lider sindical Marius Petcu şi a amânat pentru 12 februarie pronunţarea unei decizii definitive în recursul formulat de acesta faţă de condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie. În 22 mai 2012 ...
Judecătorii instanţei supreme i-au ridicat temporar controlul judiciar impus fostului lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, Marius Petcu, pentru ca acesta să poată părăsi Capitala timp de două săptămâni, pentru a merge la tratament la Techirghiol. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ...
Marius Petcu este lacom de bani, deşi are o avere impresionantă, este lipsit de scrupule şi a avut o atitudine nesinceră, aspecte ce necesită stabilirea unei pedepse exemplare, se arată în motivarea deciziei instanţei de condamnare a fostului lider sindical la şapte ani de închisoare cu executare. Tribunalul ...
Marius Petcu, fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, a fost condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de corupţie, a decis, ieri, Tribunalul Bucureşti. Tribunalul l-a condamnat la şapte ani de închisoare cu executare, acestuia fiindu-i, totodată, interzise unele ...
Fostul lider al CNSLR-Frăţia Marius Petcu este aşteptat să apară în faţa judecătorilor, în procesul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată. Petcu cere ca şi alte persoane implicate în acest dosar, care nu au fost trimise în judecată, să fie trimise, la rândul ...
Fostul lider sindical „Sanitas” şi al CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a fost eliberat sub control judiciar pe motiv că instanţa nu a considerat că există dovezi că el ar putea împiedica buna desfăşurare a procesului sau ar putea influenţa martorii, cu toate că judecătorii admit că martorii din ...
Ca urmare a deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a admis cererea de eliberare provizorie sub control judiciar, fostul lider de sindicat, Marius Petcu, a fi eliberat, aseară, din arestul IGPR Rahova. Astfel, liderul sindical Marius Petcu va fi judecat în continuare în stare de libertate de către ...
Ioan Samoilă, liderul Federaţiei Sindicatelor Termoelectrica, este noul preşedinte al CNSLR-Frăţia. El a fost ales cu 210 voturi din 307 exprimate, în timp ce contracandidatul lui, Ioan Georgescu, liderul Federaţiei „Agrofrăţia”, a fost votat de 26 de colegi. La alegerile pentru funcţia de ...
Liderul sindical Marius Petcu va fi judecat în continuare în stare de arest preventiv, Tribunalul Capitalei respingând, ieri, cererea acestuia de a fi eliberat sub control judiciar, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Menţionăm că Marius Petcu a cerut, ieri, la primul termen al ...
După ce Tribunalul Bucureşti a constatat, ieri, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive dispusă în cazul liderului sindical Marius Petcu, acesta rămâne în arest. În cursul procesului penal, când există arestaţi în cauză, instanţa învestită cu judecarea cazului trebuie să acorde astfel de ...
Fostul preşedinte al Federaţiei Sanitas, Marius Petcu, a fost trimis în judecată, ieri, de procurorii anticorupţuie, în stare de arest, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, în perioada septembrie 2009 - martie 2011, în calitate de ...
Procurorii DNA au finalizat urmărirea penală în dosarul lui Marius Petcu, astfel că acesta poate fi trimis în judecată, a declarat un avocat al sindicalistului, ieri, la instanţa supremă, unde s-a judecat o contestaţie împotriva respingerii unei cereri de eliberare provizorie a acestuia. Înalta Curte de ...