Liderul de sindicat Marius Petcu, prins în flagrant de procurorii anticorupţie, joia trecută, în timp ce lua mită 40.000 de euro de la un om de afaceri, a fost înlocuit la conducerea CNSLR Frăţia de prim-vicepreşedintele Liviu Luca, au precizat reprezentanţi ai confederaţiei. \"Prerogativele lui Marius Petcu i-au fost transferate lui Liviu Luca încă de vineri. Deocamdată, îi acordăm prezumţia de nevinovăţie lui Marius Petcu. Biroul Operativ al CNSLR Frăţia se va întruni oricum din două în două zile şi, în funcţie de evoluţia evenimentelor, se va decide dacă Marius Petcu va fi reinstalat preşedinte sau nu\", au mai spus aceleaşi surse. Amintim că procurorii DNA susţin că, în perioada anilor 2009-2010, Marius Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la directorul unei societăţi comerciale aproximativ 20.000 de euro lunar, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui acestei firme un contract de execuţie lucrări. Procurorii spun că respectivul contract are ca obiect executarea obiectivului \"Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov”, preţul negociat al contractului fiind de 9.234.570 de lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 de lei, fără TVA. De asemenea, anchetatorii susţin că, pe 1 februarie, Petcu a primit, prin intermediar, o vilă situată în staţiunea Predeal în valoare de circa 200.000 de euro. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare. Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, ca Petcu să fie judecat în libertate. Magistraţii au respins astfel propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DNA. Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs.