Mark Cavendish a câștigat etapa a 3-a din Turul Franţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mark Cavendish a câștigat etapa a 3-a din Turul Franţei

04 Iulie 2016 / 22:50 545 accesări
Mark Cavendish

Mark Cavendish

Britanicul Mark Cavendish (Dimension Data) a câștigat luni la sprint etapa a 3-a a Turului ciclist al Franței, a doua victorie obținută de el în această ediție 2016, în timp ce slovacul Peter Sagan (Tinkoff), al 4-lea în etapă, și-a păstrat tricoul galben de lider.

Cavendish (31 ani), înregistrat pe 223,5 km în 5h59min54sec, l-a devansat pe germanul Andre Greipel (Lotto) la fotofiniș, al treilea sosind francezul Bryan Coquard (Direct Energie).

Aceasta este a 28-a victorie de etapă din cariera rutierului britanic în Turul Franței, el ajungându-l astfel în palmaresul victoriilor de etape în Marea Buclă pe francezul Bernard Hinault. Singurul care îi depășește este belgianul Eddy Merckx, ''Canibalul'', cu 34 de etape câștigate.

În clasamentul general individual, Sagan este urmat de francezul Julian Alaphilippe (Etixx), la 8sec, de spaniolul Alejandro Valverde (Movistars), la 10sec, și de britanicul Christopher Froome (Sky), la 14sec. Columbianul Nairo Quintana este al 6-lea, tot la 14sec.

Marți este programată etapa a 4-a, Saumur — Limoges (237,5 km).

Taguri articol
MarkCavendishVictorieEtapăTurulFranţei


12