Mark Selby a câștigat două premii la World Snooker Awards

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mark Selby a câștigat două premii la World Snooker Awards

Sport 11 Mai 2016 / 18:17 638 accesări
Campionul mondial Mark Selby va fi principala atracție a turneului demonstrativ „Best of Snooker”, de la București

Campionul mondial Mark Selby va fi principala atracție a turneului demonstrativ „Best of Snooker”, de la București

La câteva zile de la câștigarea Campionatului Mondial de snooker, Mark Selby a obținut două premii în cadrul evenimentului „World Snooker Awards”, ce a avut loc la Londra. Neil Robertson, campionul mondial din 2010, s-a aflat și el pe lista premianților, alături de Marco Fu și de finalistul CM 2016, Ding Junhui. Ceremonia „World Snooker Awards” a avut loc la hotelul Dorchester din Londra, la eveniment participând aproape toți jucătorii și marile legende ale acestui sport.

Primul premiu a fost acordat pentru „Maximum Break Of The Year”, care a fost acordat celor trei jucători ce au reușit în acest sezon câte un break de 147 de puncte: Neil Robertson, Ding Junhui și Marco Fu. Ding a realizat break-ul maxim la Openul Galez, Marco la Openul din Gibraltar, iar australianul - în cadrul turneului Triple Crown.

Proaspătul campion mondial, Mark Selby, a primit „Snooker Journalists Player of the Year” (premiu acordat de ziariștii care scriu despre snooker) și „Performance of the Year”, el reușind performanța de a câștiga în acest sezon Gdynia Open și Campionatul Mondial, dar și de a ajunge în semifinalele UK Championship și International Championship.

Alte premii acordate la World Snooker Awards:

World Snooker Player of the Year (jucătorul anului) - John Higgins

Fans Player of the Year (jucătorul anului în viziunea fanilor) - Ronnie O’Sullivan

Rookie of the Year (cel mai bun debutant al anului) - Darryl Hill

Magic Moment of the Year (momentul magic al anului) - Ali Carter

Jucători incluși în Hall of Fame - Stuart Bingham, Rex Williams, Sindhu Pulsirivong

Premiul pentru întreaga carieră - Steve Davis.

În cadrul evenimentului de la Londra a avut loc și o licitație, în care au fost scoase la vânzare pantalonii și vesta cu care Alan McManus a jucat în semifinalele Campionatului Mondial (McManus fiind scoțian, articolele vestimentare respective erau ecosez!), două bilete la meciul din iunie al boxerului britanic Anthony Joshua (noul campion IBF al categoriei grea), o poză cu top 16 jucători de la Campionatul Mondial de snooker, semnată de aceștia, setul de bile de la Dafabet Masters, unde Ronnie O’Sullivan l-a învins pe Barry Hawkins cu 10-1, setul de bile cu care Ding Junhui a realizat cel de-al șaselea break de 147 de puncte, la BetVictor Welsh Open. Au mai fost licitate și patru bilete VIP la concertul lui Justin Bieber, patru bilete la un meci al lui Manchester United, patru bilete VIP la finala din 2017 a Campionatului Mondial de snooker plus două bilete pentru un tur „behind the scenes” la clubul de fotbal din Leicester, care tocmai a devenit campioana Angliei.

CAMPIONUL MONDIAL VINE PESTE ZECE ZILE LA BUCUREȘTI!

Englezul Mark Selby, proaspătul campion mondial, va participa la turneul demonstrativ „Best of Snooker”, alături de Judd Trump (nr. 3 mondial, „Asul din Pachet”) și Neil Robertson (nr. 5, „Mașinăria din Melbourne”), turneu ce va fi găzduit pe 22 mai de Circul Globus din București. „Bufonul din Leicester”, numărul 1 mondial, va aduce cu el și trofeul câștigat la Crucible Theatre din Sheffield, după ce l-a învins în finală pe chinezul Ding Junhui cu 18-14. Cei trei vor juca un mini-turneu fiecare cu fiecare, un triunghiular în care ordinea întâlnirilor va fi următoarea: Meciul 1: Trump - Robertson; Meciul 2: Selby - Trump; Meciul 3: Robertson - Selby. Biletele au prețuri între 100 și 800 lei.

Citește și:

Mark Selby este noul campion mondial la snooker

Mark Selby și Ding Junhui se luptă pentru titlul mondial la snooker

Semifinale puțin așteptate la Campionatul Mondial de snooker

Ding Junhui și Mark Selby sunt primii semifinaliști ai CM 2016



12