Marko a semnat moţiunea de cenzură pentru a-i “sîcîi” pe cei de la guvernare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marko a semnat moţiunea de cenzură pentru a-i “sîcîi” pe cei de la guvernare

Politică 19 Septembrie 2009 / 00:00 479 accesări

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, că poate concepe o guvernare comună şi cu PD-L, şi cu PSD, şi cu PNL, reprezentanţii Uniunii fiind “compatibili” cu toate cele trei partide. El a spus că nu crede că UDMR va decide cum va arăta Guvernul, dar s-ar putea ajunge într-o situaţie “în care Uniunea va putea să împingă lucrurile într-o anumită direcţie”: “Şi atunci e clar că va trebui să luăm o decizie şi din acest punct de vedere vor fi mai multe condiţii corecte, cinstite, din partea noastră”. În opinia sa, viitorul guvern ar trebui să fie majoritar, iar UDMR să aibă în acesta “o pondere potrivită”. Marko consideră că este nevoie de un cabinet care să aibă o majoritate prin voturile din Parlament, iar cei care îşi asumă votul alături de un guvern să şi intre în acesta. Întrebat care ar fi “ponderea potrivită” sau “ponderea minimă potrivită”, senatorul a evitat să dea un răspuns concret, arătînd că încă nu a negociat nimic: “În Parlament avem un anumit procentaj, probabil că guvernul nu ar fi făcut de 100% din Parlament. În rest, e matematică”. De asemenea, liderul UDMR a arătat că titlul moţiunii de cenzură depusă de PNL şi UDMR, “Guvernul PD-L-PSD a hotărît: “Decît muncă fără rost, mai bine puţin şi prost”, nu aparţine vreunui reprezentant al Uniunii, ci “poeţilor” din PNL”. El a mărturisit că denumirea nu i-a plăcut foarte mult: “Îmi place să cred că sînt poet în limba maghiară, dar acel titlu a fost formulat de poeţi în limba română. E aşa o formulă interesantă, rimează, ceea ce e important. Mi-au spus colegii, vă spun sincer că nu mi-a plăcut foarte mult, dar am zis nici să nu ne împotrivim”. Totodată, Marko Bela a recunoscut că nu crede că moţiunea de cenzură depusă de PNL şi UDMR va trece, dar a semnat-o pentru a-i “sîcîi” pe cei de la guvernare. El a afirmat că, în pofida tuturor speculaţiilor şi a suspiciunilor reciproce ale partidelor de la guvernare că celălalt ar putea vota moţiunea de cenzură, aceasta va cădea la vot. La rîndul său, liderul UDMR Kelemen Hunor, a declarat că, în opinia sa, asumarea răspunderii de către Guvern pe legile educaţiei, salarizării unitare şi reorganizării agenţiilor este “un moft de campanie”. Acesta apreciază că adoptarea celor trei pachete de legi esenţiale s-a derulat în regim de urgenţă “pentru ca aceia aflaţi la guvernare să-şi ajute în campanie proprii candidaţi la prezidenţiale”. Hunor susţine că premierul Emil Boc şi-a dovedit “lipsa de seriozitate” cînd a recunoscut, în preziua asumării răspunderii, că nu a acordat mai mult de şase ore proiectelor şi că graba cu care Executivul şi-a asumat răspunderea “a decuplat Guvernul de cetăţeni, de societatea în interesul căreia ar trebui să activeze”. Kelemen este de părere că prin formularea moţiunii de cenzură împotriva legii salarizării unitare, oamenii pot afla adevărul despre “greşelile şi lacunele actului normativ, despre efectele sale negative care conduc ţara spre haos”.



12