Vicepremierul Marko Bela a avut, vineri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu omologul să ungar Semjén Zsolt. Când l-a întîmpinat pe vicepremierul ungar, Marko Bela a uitat în ce ţară trăieşte şi interesele cui le serveşte: “Permiteţi-mi să-l salut pe dl Semjén Zsolt, vicepremierul Republicii Ungariei şi membrilor delegaţiei domniei sale. E prima vizită oficială a vicepriministrului în Ungaria, la invitaţia mea”!?! El nu şi-a dat seama de greşeală şi a continuat discursul. Semjén Zsolt a arătat că, spre deosebire de România, Ungaria a ales să reducă în special fondul de salarii al administraţiei publice, nu şi salariile din învăţământ şi sănătate. “Suntem convinşi că România va trebui să ia măsuri foarte urgente, dar credem că şi noi am luat o măsură foarte bună. Nu am luat bani de la oameni, ci am decis să reducem birocraţia, pentru că sunt convins că atât în Ungaria, cât şi în România sunt foarte multe instituţii de prisos”, a spus viceremierul Ungariei. Semjén Zsolt a mai arătat că Guvernul Ungariei a decis să supraimpoziteze şi băncile, care au avut în trecut un profit foarte mare, şi astfel să participe la efortul de solidaritate din această perioadă de criză. Întrebat dacă şi Guvernul de la Bucureşti are în vedere o astfel de măsură, vicepremierul “ungur” Marko Bela a precizat că până în prezent nu a fost pusă în discuţie această variantă, dar Executivul are obligaţia ca într-o astfel de perioadă să analizeze cât mai multe soluţii. Marko Bela, susţinător al Guvernului “antisocial”, a declarat că măsurile “egalitariste” de reducere a tuturor salariilor şi pensiilor, cu 25%, respectiv 15%, au ca termen limită de aplicare 31 decembrie 2010, dată până la care Guvernul va trebui să găsească o altă modalitate de reducere a cheltuielilor bugetare. Liderul UDMR trebuie să-şi păstreze alura de “curtezană” a apărarii visurilor maghiarimii conservatoare. Dar e bine să nu uite în ce ţară trăieşte, pentru că gestul lui anulează orice pretenţii de moralitate pe care le-ar mai emite.