Liderul UDMR Marko Bela consideră că întîrzierea adoptării bugetului pe 2009 ar putea da posibilitatea regîndirii acestuia pe baza unor programe, luînd în calcul reducerea cheltuielilor aparatului central, formula noului Guvern şi viziunea viitorului Parlament. El este de părere că soluţia pentru a reduce “jungla” instituţiilor centrale şi a reduce substanţial cheltuielile bugetare este descentralizarea: “Ne-am chinuit în aceşti ani să raţionalizăm această junglă a instituţiilor centrale, am reuşit cîte ceva, dar sîntem foarte departe încă de soluţie. Avem o serie de agenţii, autorităţii, oficii, servicii şi aşa mai departe, o junglă, şi trebuie să reducem acest lucru (..) prin comasări şi printr-un transfer la autorităţile locale”. De altfel, Marko Bela a arătat că descentralizarea este principala prioritate a României, fără transferul către autorităţile locale şi judeţene a atribuţiilor unor instituţii centrale nefiind posibilă reforma. În altă ordine de idei, liderul UDMR a declarat că, în campania pentru parlamentare, formaţiunea pe care o conduce are mesaj general, de reformă, dar susţine şi ideea de autonomie şi dobîndirea de noi drepturi pentru minorităţi.