Marş al elevilor în prima zi de şcoală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marş al elevilor în prima zi de şcoală

Eveniment 15 Septembrie 2008 / 00:00 1366 accesări

Elevii din peste 25 de unităţi constănţene de învăţămînt participă astăzi la un marş. Manifestarea face parte din cadrul evenimentului organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa pentru a marca începerea noului an şcolar şi va începe la ora 9.00 din zona Capitol. Marşul se va încheia la ora 10.00, cînd participanţii vor ajunge pe platforma centrului comercial City Park Mall, unde are loc festivitatea oficială de deschidere a anului şcolar 2008 - 2009. La nivel naţional, aproximativ 3.300.000 de elevi din învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal, precum şi copiii de grădiniţă încep astăzi noul an şcolar. Potrivit biroului de presă al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), din populaţia şcolară, 600.000 sînt copii de grădiniţă, în timp ce, anul acesta, aproximativ 230.000 copii vor păşi pentru prima dată pragul şcolii. Din păcate, şi în acest an au fost unităţi şi instituţii de învăţămînt care nu au reuşit să obţină autorizaţii sanitare de funcţionare (40% la nivelul judeţului Constanţa). Cele mai des întîlnite nereguli au fost lipsa unei surse de apă potabilă, lipsa grupurilor sanitare corespunzătoare (în mediul rural mai sînt şcoli unde elevii folosesc latrine) şi pereţi şi acoperişuri deteriorate. În plus, neîncheierea la timp a lucrărilor de reabilitare, cauzată de firmele de construcţii ai căror reprezentanţi nu au înţeles că nu au dreptul de a trage de timp, face ca o parte dintre elevi să îşi înceapă cursurile în imobile închiriate.

Noul an şcolar înseamnă şi întoarcerea copiilor plecaţi să-şi continue studiile în străinătate. 150 de elevi din judeţul Constanţa au solicitat ISJ începerea anului şcolar în ţară, după ce părinţii acestora, plecaţi la muncă, în general în Spania şi Italia, îi înscriseseră la şcoli din aceste ţări. Principalul motiv pentru care s-a dorit revenirea în ţară a fost diferenţa mare dintre modul de predare, mulţi elevi neputîndu-se adapta şi renunţînd chiar să mai meargă la cursuri. Referitor la numărul solicitărilor de transferare a elevilor de la şcoli din judeţul Constanţa la unităţi din alte ţări, reprezentanţii ISJ apreciază că acesta este în scădere comparativ cu anii anteriori, dar nu au putut prezenta o situaţie exactă. „Pentru a se putea înscrie la o şcoală din străinătate, elevii trebuie să-şi vizeze actele de studii. Tot acelaşi procedeu trebuie urmat însă şi în cazul în care elevul doreşte să meargă să muncească legal în străinătate (mă refer la elevi care au terminat 10/11/12 clase). Noi nu avem o situaţie separată, avem doar numărul total al celor care au cerut vizarea actelor: 296. Prin urmare, nu putem spune cu exactitate cîţi au plecat la şcoală şi cîţi la muncă”, a mai declarat purtătorul de cuvînt al ISJ, prof. Neacşu.



12