Mii de persoane s-au adunat în această seară, la Paris, pentru a aduce un omagiu victimelor atentatului sângeros comis la sediul publicației Charlie Hebdo și soldat cu moartea a 12 persoane și rănirea altor 11. La apelul mai multor sindicate, asociații, organizații media și partide politice, participanții s-au reunit în Place de la République din centrul capitalei franceze, nu departe de sediul publicației Charlie Hebdo, scena atacului. Unii dintre manifestanți poartă autocolante negre cu mesajul Je suis Charlie (Eu sunt Charlie), un slogan al solidarității față de victime care a circulat și pe rețelele de socializare online. Pe una dintre pancarte este scris Charb a murit liber, un omagiu adus lui Stéphane Charbonnier, caricaturist și director al Charlie Hebdo, ucis în atac alături de alți trei caricaturiști-vedetă ai publicației. ''Libertatea presei nu are preț'', sublinia o altă pancartă. Persoane înarmate au împușcat mortal 12 oameni la sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo, atac denunțat imediat de președintele Francois Hollande drept un atentat terorist. Potrivit AFP, este cel mai sângeros atentat din Franța din ultimii 40 de ani.