La Constanţa, în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa sunt înregistraţi 313 copii care suferă de autism. Pentru ei, părinţii au solicitat eliberarea certificatelor pentru încadrarea bolii la grad de handicap. Hârtiile nu reflectă însă crunta realitate. Specialiştii spun că părinţii acceptă cu greu diagnosticul copiilor, aşa că ajung la doctor după ani, atunci când chiar nu mai pot controla situaţia. Oamenilor le este ruşine să iasă în lume cu cei mici, le este ruşine să spună că au în grijă un copil cu autism. Habar nu au că, de fapt, le fac mult mai rău copiilor. Purtătorul de cuvânt al DGASPC, Roxana Onea, explică că încadrarea la grad de handicap nu este o obligaţie, ci este o opţiune pentru părinţi, din acest motiv nici nu există o situaţie a numărului de copii suferinzi. În subordinea Direcţiei există Centrul de Zi pentru Copiii cu Autism Constanţa care are 32 de beneficiari. Însă sunt şi alte centre private din judeţ care asigură tratamente pentru această afecţiune.
„AUTISMUL EXISTĂ” Cu ocazia Zilei Internaţionale a Conştientizării Autismului, sărbătorită în fiecare an pe 2 aprilie, reprezentanţii DGASPC, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” Constanţa, Facultatea de Psihologie şi Asociaţia de Sprijin a Persoanelor cu Autism „Harap Alb” Constanţa, organizează mai multe acţiuni ce vor fi derulate pe parcursul săptămânii. Astăzi se organizează un marş denumit „Autismul Există”, cu plecare de la sediul Direcţiei, având ca destinaţie finală Primăria Constanţa. Un alt eveniment are loc joi, la Campusul Universitar. Tot joi, în intervalul orar 16.00 - 20.00, va funcţiona un stand informativ în Complexul Comercial „Maritimo”, unde vor fi găsite numeroase surse de informare despre ceea ce înseamnă autism. Acţiunile dedicate Zilei Internaţionale a Conştientizării Autismului vor continua şi la începutul săptămânii viitoare. Astfel, luni, la sediul Centrului de Zi pentru Copii cu Autism, din Constanţa, va avea loc o dezbaterea cu tema „Persoanele afectate de autismul copilului meu”, ocazie cu care se va putea vizita unitatea.