Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” a realizat un parteneriat cu organizaţii mondiale care luptă pentru sănătatea planetei. Printre acestea se numără şi ENO (Environment Online) care este o şcoală virtuală mondială, creată în scopul susţinerii, dezvoltării şi atenţionării asupra problemelor de protecţie a mediului. Pe parcursul unui an şcolar sînt studiate patru teme ecologice, la care participă aprox. 300 de şcoli din 90 de ţări. Coordonatorul programului ENO în Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” este prof. de biologie Doina Munteanu, care împreună cu elevi din clasele a-X-a şi a-XI-a, a derulat în perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2007 tema „Schimbări climatice”. Colectivul a identificat o şcoală parteneră din Lituania cu care a semnat un contract de colaborare, a aplicat un chestionar pe tema dată şi a identificat în ce măsură schimbările climatice au fost semnalate în ultimii ani în zona în care locuim.
Săptămîna 15-19 ianuarie 2007 este considerată a fi punctul culminant al temei, în care se centralizează chestionarele de la toate şcolile implicate în proiect, iar ieri peste o sută de liceeni au ieşit în marş pe stăzile Constanţei pentru a atrage atenţia asupra problemelor de mediu, în special asupra schimbărilor climatice din ultima vreme. Denumită „Marşul broscuţelor”, acţiunea copiilor s-a dorit a fi un avertisment, iar mesajul transmis a fost că stă în puterea noastră să încetinim aceste evidente schimbări climatice din România, respectiv Constanţa. Elevii au plecat ieri din faţa sediului colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” şi au mers pînă în faţa magazinului Tomis Mall. Ei au distribuit fluturaşi cu mesajul „Şi tu poţi controla clima!” şi au stat de vorbă cu toţi cei interesaţi. „Elevii şi-au confecţionat, din diferite materiale, în special reciclabile, broscuţe. Deşi acum broscuţele adevărate hibernează, noi le facem să iasă în evidenţă. După cum se cunoaşte, brotăcelul este barometrul viu al naturii şi semnalizează orice schimbare climatică, de aceea am ales această emblemă. Dorim să sugerăm trezirea conştiinţelor pentru că sîntem siguri că putem influenţa lucrurile”, a declarat Doina Munteanu.
Programul ENO a fost lansat în 2000, fiind coordonat de Şcoala Pataluoto şi administrat în oraşul Joensuu, Finlanda. ENO este sponsorizat de conducerea regiunii Joensuu şi de Consiliul Naţional de Educaţie. Se pune un mare accent pe învăţarea prin colaborare, iar logo-ul celor care au lansat programul este un zmeu care simbolizează provocările în învăţare, învăţarea prin colaborare, precum şi libertatea în învăţare, în ciuda graniţelor, a barierelor de tot felul. ENO propune un scop unic, acela de a proteja mediul înconjurător.