În urmă cu trei săptămâni, Comisia de avizare a manifestărilor publice din Tg. Mureş a dat aviz negativ pentru marşul anunţat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) în 10 martie, aprobând doar manifestarea comemorativă a secuilor executaţi în 1854. Însă CNS, prin Asociaţia „Siculitas“, a atacat la Tribunalul Mureş decizia Comisiei. Spre nemulţumirea secuilor, Tribunalul a respins, luni, cererea Asociaţiei, astfel că, în 10 martie, secuii nu vor mai putea mărşălui pe străzile din Târgu Mureş. Referitor la decizia magistraţilor, avocatul CNS, Kincses Elod, a afirmat că nu are niciun sens să atace hotărârea Tribunalului Mureş. Pe de altă parte însă, Kincses Elod a afirmat că CNS îi va trimite o scrisoare lui Victor Ponta, căruia îi va cere să îl determine pe prefectul de Mureş să atace decizia municipalităţii din Târgu Mureş în instanţa de contencios administrativ, ceea ce ar suspenda aplicarea acesteia. Anul trecut, aproximativ 5.000 de persoane au participat în 10 martie, „Ziua libertăţii secuieşti”, la mitingul organizat de CNS pentru autonomia ţinutului secuiesc, purtând steaguri şi fanioane secuieşti, precum şi pancarte cu mesaje pro-autonomie.