Ziua Internaţională a Francofoniei este celebrată, şi în acest an, de Alianţa Franceză din Constanţa (AFC) şi partenerii săi tradiţionali - Inspectoratul Şcolar Judeţean, Asociaţia Română a Profesorilor de Limba Franceză şi Casa Corpului Didactic - printr-o serie de manifestări cu genericul „Martie Francofon la Constanţa”. Acestea au debutat, ieri, la Colegiul Economic „Carol I”, prin atelierul gastronomic „Saveur de mots, délices de plats” şi au continuat cu un spectacol prezentat sub titulatura „Les Champions du francais”.
ASTĂZI, FILM Manifestările culturale vor continua, astăzi, de la ora 17.30, la sediul AFC, cu o proiecţie de film la care este invitat şi consulul onorific al Franţei la Constanţa, Doru Glăvan. Filmul care va rula, inclus în programul „Săptămânii cinematografului francez”, este mult-premiatul „Les Intouchables”, în regia lui Olivier Nakache şi al lui Eric Toledano.
Mâine, de la ora 12.00, la Liceul „George Călinescu” va fi organizată masa rotundă cu tema: „Francais parcours de reussite”. Totodată, AFC şi Liceul „Călinescu” au lansat, cu acest prilej, concursul „Le petit Renard”, destinat elevilor de gimnaziu şi liceu, începând cu clasa a VII-a, care va fi completat cu un concurs de benzi desenate.
AFC este parteneră şi în desfăşurarea altor activităţi precum atelierul de bune practici pedagogice, destinat tuturor profesorilor de limba franceză, intitulat „Créer c’est partager” şi expoziţia de desene, fotografii şi afişe, deschisă în sală de festivităţi a Colegiului „Carol I”.
„Săptămâna Internaţională a Francofoniei este un prilej excepţional pentru diseminarea bunelor practici din domeniul învăţământului, pentru punerea în valoare a unui bagaj cultural, cel francofon, care face de multe ori diferenţa, dar şi pentru întâlniri de suflet şi pentru păstrarea legăturilor de-a lungul timpului”, a spus responsabilul cu activităţi culturale al AF, Veronica Hagi.
(M. S.)