Filmul "The Departed", în traducere Cîrtiţa, a fost recompensat premiul pentru cel mai bun regizor al unui film de ficţiune, acordat de Sindicatul Regizorilor Americani, ceea ce confirma statutul sau de favorit la Oscar. Victoria de sîmbătă seară, la ceremonia prezentată de Steven Spielberg, vine la peste trei decenii după ce Martin Scorsese a fost nominalizat în premieră la aceste premii, cu filmul "Taxi Driver".
"Este pentru prima dată cînd primesc această recunoaştere. Am vrut doar să fac un film bun, pe care oamenii să meargă să-l vadă cu plăcere. Nu credeam că voi fi aici, în seara asta, puteţi fi siguri", a mai spus cineastul în faţa celor o mie de participanţi. Regizorul de 64 de ani, care s-a aflat în competiţie cu Alejandro Gonzalez Inarritu cu drama "Babel", Bill Condon pentru comedia "Dreamgirls", Jonathan Dayton şi Valerie Faris cu "Little Miss Sunshine", în traducere Fiecare se crede normal şi Stephen Frears cu drama "The Queen".
Martin Scorsese este nominalizat pentru a şasea oară la premiul Oscar pentru cea mai bună regie, ce va fi acordat pe 25 februarie. Faptul că a obţinut premiul Sindicatului Regizorilor este o confirmare a statutului său de favorit în cursă. Pînă acum, cîştigătorul premiilor Sindicatului Regizorilor Americani a luat şi premiul Oscar pentru regie în 52 din 58 de cazuri. Anul trecut, Ang Lee a cîştigat ambele distincţii pentru "Brokeback Mountain".