Campioana României la volei masculin, Club Volei Municipal Tomis Constanţa, se va baza pe cinci stranieri în sezonul următor. Unul dintre ei, coordonatorul bulgar Andrey Zhekov, se va afla la al doilea sezon consecutiv în tricoul alb-albastru, iar ceilalți patru au fost transferați în această vară: ...
Jucătorii de la CVM Tomis Constanţa au revenit ieri la antrenamente, în Sala Sporturilor din Constanța, după două zile libere. Pe voleibaliștii tomitani îi așteaptă o săptămână foarte încărcată, cu câte două ședințe de pregătire zilnic și cu două meciuri de verificare ...
Vineri, la Dobrici, CVM Tomis Constanţa a jucat primul meci de verificare din această perioadă precompetițională. Adversara campioanei României a fost vicecampioana Serbiei, Vojvodina Novi Sad, formație aflată în orașul bulgar pentru un stagiu de pregătire. Partida s-a încheiat cu victoria ...
Campioana României la volei masculin, CVM Tomis Constanţa, își va începe astăzi seria de meciuri amicale premergătoare sezonului 2014-2015. Voleibaliștii constănțeni vor pleca astăzi la prânz spre Dobrici, orașul bulgar în care vicecampioana Serbiei, Vojvodina Novi Sad, efectuează un ...
După un cantonament de două săptămâni la Dobrici (Bulgaria), jucătorii de la CVM Tomis își continuă la Constanţa pregătirile pentru sezonul care va debuta pe 11 octombrie pentru campioni și pentru următoarele trei clasate în sezonul trecut (Zalău, Dinamo și Craiova). Celelalte formații ...
Campioana României la volei masculin, CVM Tomis, se antrenează de luni în Sala Sporturilor din Constanța, după ce în perioada 24 august - 6 septembrie a efectuat un cantonament la Dobrici. În Bulgaria, antrenorii Martin Stoev și Radu Began au pus accent pe pregătirea fizică, extrem de necesară ...
Așa cum s-a întâmplat în ultima perioadă, Club Volei Municipal Tomis Constanța, campioana României la volei masculin, și-a programat prima parte a pregătirilor în Bulgaria, la Dobrici, acolo unde voleibaliștii antrenați de Martin Stoev și Radu Began vor efectua un prim cantonament ...
Club Volei Municipal Tomis Constanța, campioana României la volei masculin, începe pregătirea pentru sezonul 2014-2015, unul în care clubul de la țărmul mării va bifa a zecea participare consecutivă în Cupele Europene și a treia prezență consecutivă în Liga Campionilor. Duminică ...
Campioana României la volei masculin, CVM Tomis Constanța, va evolua în sezonul 2014-2015 pentru a zecea oară consecutiv în Cupele Europene, bifând și a treia prezență consecutivă în Liga Campionilor. Rezultatele foarte bune înregistrate de gruparea constănțeană în întrecerile europene ...
Echipa de volei masculin CVM Tomis Constanţa își va relua pregătirile în data de 24 august, când jucătorii vor începe un cantonament de două săptămâni în localitatea bulgară Dobrici. Va urma revenirea la Constanța și antrenamente în localitate, punctate cu meciuri de verificare ...
Așa cum am mai anunțat, Club Volei Municipal Tomis Constanța va juca pentru a treia oară consecutiv în grupele Ligii Campionilor la volei masculin. În ediția 2014-2015, campioana României va evolua în Grupa A, alături de Copra Elior Piacenza, Knack Roeselare şi Dragons Lugano. Față de ...
RCJ FARUL JOACĂ MÂINE LA CONSTANȚA, CU STEAUA Mâine, de la ora 10.00 (în direct la TVR 2), în etapa a 13-a din Superliga națională de rugby, penultima a sezonului regulat, formația Rugby Club Județean Farul va juca pe teren propriu, pe stadionul „Mihail Naca” din ...
PROBLEME CU JUSTIŢIA PENTRU PREŞEDINTELE FR DE LUPTE Poliţiştii şi procurorii bucureşteni au făcut, joi, 20 de percheziţii într-un dosar de tentativă de omor în care sunt vizate mai multe persoane, printre care şi preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu. Se pare că acestea că ...
MARTIN STOEV AR PUTEA FI NUMIT SELECŢIONER AL NAŢIONALEI BULGARIEI Martin Stoev, antrenor principal al echipei CVM Tomis Constanţa, campioana României la volei masculin, a fost nominalizat pentru funcţia de selecţioner al naţionalei de seniori a Bulgariei! Italianul Camillo Placi şi-a prezentat demisia la ...
Tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor la volei masculin, desfăşurată săptămâna trecută, la Viena, a repartizat echipa constănţeană CVM Tomis în Grupa A, alături de Copra Elior Piacenza, Knack Roeselare şi Dragons Lugano, formaţii pe care cotidianul „Telegraf“ le prezintă astăzi ...
Club Volei Municipal Tomis Constanţa a reuşit un sezon 2013-2014 excelent, cel mai bun din istoria sa, graţie realizării eventului pe plan intern, pentru a doua oară consecutiv, şi a calificării în semifinalele Cupei CEV, a doua competiţie, ca importanţă, din voleiul european. Performanţe realizate de ...