Odată cu prima zi a primăverii, weekend-ul acesta le aduce constănţenilor minunate mărţişoare artistice în sălile instituţiilor de spectacole de la malul mării. Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” a pregătit pentru astăzi, de la ora 19.00, dar şi pentru seara de 1 Martie, un spectacol de operă excepţional, care nu s-a mai jucat la Constanţa de aproximativ şase ani. Este vorba despre celebra operă „Elixirul dragostei”, pe muzica lui Gaetano Donizetti, în regia lui Ognian Draganov din Bulgaria şi avînd scenografia semnată de Cătălin Ionescu Arbore. Printre artiştii care vor încînta publicul, astăzi, în opera renumitului compozitor italian se numără: Mădălina Diaconescu, Ciprian Done, Răzvan Pap, Cătălin Ţoropoc şi Mihaela Ionescu. În cea de-a doua distribuţie a spectacolului care va avea loc mîine seară, vor putea fi urmăriţi: Roxana Bageac, Ciprian Done, Răzvan Pap, Cătălin Ţoropoc şi Carmen Clenciu. Dirijorul orchestrei simfonice a teatrului va fi maestrul Radu Ciorei.
Compusă de Gaetano Donizetti, pe un libret de Felice Romani, opera „Elixirul dragostei”, în care se regăseşte perla ariilor, „Una furtiva lacrima”, a avut premiera la data de 2 mai 1832, la „Teatro Cannobiana” din Milano. Considerat drept unul dintre cei mai prolifici compozitori de operă, Gaetano Donizetti a „abuzat” de talentul său extraordinar, grandioasa sa creaţie cuprinzînd aproximativ 70 de de opere, 12 cvartete pentru coarde, dar şi cîntece, muzică pentru pian, psalmi. Stilul său muzical se caracterizează prin melodiile strălucitoare şi elegante, destinate muzicienilor care dau dovadă de o mare virtuozitate. Printre lucrările sale cele mai apreciate se numără: „Maria Stuarda\" (1834), „Fiica regimentului\" (1840), „Linda de Chamonix\" (1842), „Don Pasquale\" (1843), „Lucia di Lammermoor\" (1835).
Astăzi şi mîine, de la ora 19.00, Teatrul de Stat Constanţa prezintă unul dintre cele mai savuroase spectacole din repertoriul instituţiei teatrale, comedia de mare succes „Scaiul” de Georges Feydeau. Piesa este tradusă, adaptată şi montată de maestrul Ion Lucian. În distribuţie se regăsesc nume cunoscute ale scenei constănţene: Dana Dumitrescu (Lucette), Mihai Sorin Vasilescu (generalul), Pavel Bîrsan (Bouzin), Adrian Dumitrescu ( Boid d\'Enghien), Ileana Ploscaru (baroana Duvernier), Iulian Enache (Fontanet), Eugen Mazilu (Chenneviette), Laura Iordan (Marceline), Loredana Marilena Luca (Viviene), Gabriela Belu (miss Betting), Dan Zorilă (Jean), Alexandru Mereuţă (Firmin), Maria Lupu (Nini Galant), Andrei Cantaragiu (Antonio), Laura Crăciun (Emilie), Gelu Ciobanu (comisarul), Emil Băncilă şi Dănuţ Capră. Decorurile spectacolului sînt realizate de de Mihai Mădescu, iar costumele poartă amprenta creativă a Luanei Drăgoescu.
Nici micii spectatorii de la malul mării nu au fost uitaţi în acest weekend special, Teatrul pentru Copii şi Tineret pregătind, pentru duminică, de la ora 11.00, piesa „Capra cu trei iezi“. Spectacolul a avut premiera săptămîna trecută, fiind montat de Gabriel Apostol, după un scenariu semnat de Cristian Pepino. Din distribuţie fac parte Magda Vernescu, Daniel Minciună, Ion Ciolan, Daniela Manolache, Rovena Paraschivoi, Claudia Zaharia şi Laurenţiu Dogaru. Scenografia este realizată de Daniela Drăgulescu, iar coloana muzicală poartă semnătura lui Dan Bălan.